MAE: În avionul prăbuşit în Ucraina se afla un român cu dublă cetăţenie, student în anul II la UMF Cluj
Ministerul Afacerilor Externe anunţă că, potrivit informaţiilor de până la acest moment, pe lista pasagerilor avionului aparţinând companiei Malaysian Airlines care s-a prăbuşit în estul Ucrainei se află şi numele unui român cu dublă cetăţenie. Românul era student în anul II la Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj, el având cetăţenie româno-canadiană şi fiind însoţit de o altă studentă la UFM, cetăţean străin.
Decanul Facultăţii de Medicină a UMF Cluj, Anca Buzoianu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că profesorii universităţii sunt "îngroziţi" de cele întâmplate.
"În accidentul aviatic din Ucraina şi-au pierdut viaţa, din nefericire, şi doi studenţi de la Facultatea de Medicină a UMF Cluj, anul II, secţia engleză. Este un tânăr cu dublă cetăţenie, româno-canadiană, şi o studentă cu cetăţenie străină. Suntem îngroziţi de cele întâmplate şi ne pare rău că a avut loc un astfel de eveniment", a spus Buzoianu.
Ea a refuzat să facă alte declaraţii şi a spus că membrii familiilor celor doi studenţi au cerut discreţie.
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că, potrivit informaţiilor de până la acest moment, pe lista pasagerilor avionului aparţinând companiei Malaysian Airlines care s-a prăbuşit în estul Ucrainei se află şi numele unui român cu dublă cetăţenie.
”În completarea informării de presă transmisă în această dimineaţă cu privire la tragedia aviatică din Ucraina, Ministerul Afacerilor Externe informează că - urmare a verificărilor care continuă, în vederea stabilirii identităţii tuturor pasagerilor - i-au fost furnizate noi informaţii potrivit cărora pe lista transmisă până la acest moment de compania Malaysian Airlines se regăseşte un cetăţean care deţine dublă cetăţenie, inclusiv cetăţenie română", a informat MAE într-un comunicat remis vineri agenţiei MEDIAFAX.
Conform sursei citate, familia acestuia a fost informată de autorităţile din ţara de domiciliu, iar autorităţile române au luat, de asemenea, legătura cu familia.
Familia victimei a precizat că nu doreşte, sub nicio formă, să fie făcute publice niciun fel de date personale.
Conform sursei citate, familia acestuia a fost informată de autorităţile din ţara de domiciliu, iar autorităţile române au luat, de asemenea, legătura cu familia.
Familia victimei a precizat că nu doreşte, sub nicio formă, să fie făcute publice niciun fel de date personale.
Vineri dimineaţă, Ministerul Afacerilor Externe anunţa că până la acel moment nu se confirma prezenţa niciunui cetăţean de naţionalitate română pe lista pasagerilor aeronavei aparţinând companiei Malaysia Airlines şi care s-a prăbuşit în estul Ucrainei.
”Ministerul Afacerilor Externe al României informează că - în urma verificărilor întreprinse de Celula de criză, de la momentul convocării acesteia la nivelul Centralei MAE şi până în acest moment – nu se confirmă prezenţa niciunui cetăţean de naţionalitate română pe lista pasagerilor aeronavei de linie "Boeing 777" aparţinând companiei „Malaysia Airlines” care efectua zborul MH17 pe ruta Amsterdam - Kuala Lumpur şi care s-a prăbuşit în estul Ucrainei”, informa MAE într-un comunicat remis, vineri dimineaţă, agenţiei MEDIAFAX.
Conform sursei citate, celula de criză de la nivelul Centralei MAE împreună cu misiunile diplomatice la Haga, Kuala Lumpur şi Kiev rămân în legătură permanentă cu oficialităţile locale până la confirmarea listei finale a pasagerilor.