MAE îl convoacă pe reprezentantul Belarusului: Nu poate fi ignorat rolul țării de complice al Rusiei
MAE l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Belarusului în România, după ce Lukașenko a susținut că SUA împinge Europa într-un conflict militar în care România ar urma să fie direct implicată.
„Ca urmare a declarațiilor făcute de liderul belarus Aleksandr Lukașenko la un eveniment public în cursul zilei de sâmbătă, 17 septembrie, ocazie cu care acesta a menționat, printre altele, că Statele Unite împing Europa într-o confruntare militară cu Rusia pe teritoriul Ucrainei și că și alte state, inclusiv România, ar urma să fie direct implicate”, ministerul a transmis că șeful Diplomației române, Bogdan Aurescu a dispus convocarea la sediul MAE a însărcinatului cu afaceri a.i. al Belarus în România.
Poziția României față de afirmațiile președintelui Aleksandr Lukașenko
Potrivit sursei citate, însărcinatul cu afaceri al Belarus a fost convocat pentru a i se comunica următoarele elemente de poziție:
„Partea română respinge ferm astfel de afirmații inadmisibile, care alimentează retorica bazată pe apel la forță și amenințarea cu forța în relațiile internaționale”, a transmis ministerul
De asemenea, Bogdan Aurescu a subliniat că „nu poate fi ignorat rolul și responsabilitatea internațională ale Belarusului în calitate de complice al Rusiei în susținerea războiului de agresiune împotriva Ucrainei”.
Ministerul a reamintit și că „România este stat membru al NATO și beneficiază, în cel mai înalt grad, de toate garanțiile de securitate care decurg din acest statut în conformitate cu clauza de apărare colectivă din art.5 al Tratatului Atlanticului de Nord, NATO fiind cea mai puternică alianță politico-militară din istorie”.
Lukașenko, amenințări pentru Occident
Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, care a anunţat într-o altă declarație de presă că avioanele Sukhoi SU-24 ale armatei belaruse au fost adaptate pentru a putea fi echipate cu arme nucleare, avertizând că dă „răspuns instantaneu” Occidentului în cazul vreunei acţiuni împotriva ţării sale.
„Trebuie să ştie (în Occident) că niciun elicopter şi niciun avion nu-i va salva dacă ei continuă direcţia de confruntare'', a indicat Lukaşenko în faţa presei, afirmând că SUA, ca parte a NATO, deplasează în prezent tehnologie militară către estul Europei.
Preşedintele belarus a susținut că el şi omologul său rus Vladimir Putin au declarat odată că avioanele Sukhoi SU-24 vor fi convertite pentru a putea fi echipate cu arme nucleare, iar acest program a fost acum realizat.
„Dacă încep să creeze probleme sau ceva mai rău Belarusului, răspunsul va fi instantaneu'', a mai afirmat Lukașenko atunci.
Belarusul susţine Rusia în războiul acesteia contra Ucrainei, teritoriul belarus fiind la începutul invaziei platforma de lansare a ofensivei ruse în nordul Ucrainei, zonă de unde între timp trupele ruse s-au retras pentru a se concentra în schimb pe estul şi sudul acestei ţări.
Ironii la adresa Europei
În urmă cu doar câteva zile, liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a publicat și o înregistrare video în care el apare - batjocoritor - în timp ce taie lemne pentru a ajuta Europa „să nu moară de frig” în iarna care se apropie.
Ironia intervine într-un moment în care ţările europene se confruntă cu o explozie a preţului la gaze şi electricitate din cauza conflictului în Ucraina.
În această înregistrare video, difuzată de televiziune naţională, Lukaşenko este surprins cu un topor în faţa unui morman de buşteni proaspăt tăiaţi, în timp ce afirmă: „Nu vom lăsa Europa să moară de frig. (...) Îi vom ajuta pe fraţii noştri. Poate că şi ei ne vor ajuta într-o zi la fel”, a susținut liderul din Belarus înainte de a despica un buştean cu o lovitură puternică de topor.
Sursa: adevarul.ro