MAE: Grav accident în Grecia; un șofer român a fost reținut
Un autocamion la volanul căruia se afla un cetățean român a fost implicat într-un grav accident produs în apropierea orașului Salonic, soldat cu patru persoane decedate.
Potrivit unui comunicat al MAE remis duminică AGERPRES, șoferul autocamionului, cetățean român, a fost reținut și se află la dispoziția autorităților elene.
Consulatul General al României la Salonic s-a sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în apropierea orașului Salonic, pe autostrada ce face legătura între orașele Salonic și Veria, cu o posibilă implicare a unui autocamion înmatriculat în România.
În acest sens, oficiul consular a întreprins demersurile legale pe lângă autoritățile elene, în vederea obținerii unor informații certe, în regim de urgență, cu privire la circumstanțele producerii accidentului, cât și pentru confirmarea existenței unui autovehicul înmatriculat în România implicat în accident.
În paralel cu demersul inițiat, o echipă a Consulatului General al României la Salonic s-a deplasat, de urgență, la locul accidentului.
"Conform primelor informații obținute inclusiv pe cale polițienească, un autocamion la volanul căruia se afla un cetățean român a lovit mai multe autoturisme staționate într-o zonă cu restricții de circulație, ca urmare a efectuării unor lucrări pe carosabil. În urma accidentului, 4 persoane aflate în autoturismele lovite au decedat, 4 persoane sunt rănite grav și sunt peste 20 de cetățeni răniți ușor", informează MAE.
MAE precizează că, din cauza caracterului recent al accidentului, nu rezultă încă decesul sau rănirea vreunui cetățean român, însă cercetările sunt în plină desfășurare, urmând să fie stabilite ulterior identitățile certe ale tuturor victimelor.
Reprezentanții Consulatului General rămân în continuare la locul accidentului, fiind în legătură directă cu autoritățile elene competente.
AGERPRES