MAE chinez: Lituania ''va trebui să plătească'' pentru că a permis Taiwanului deschiderea unui birou de reprezentare

MAE chinez: Lituania ''va trebui să plătească'' pentru că a permis Taiwanului deschiderea unui birou de reprezentare

China a avertizat vineri Lituania că va lua "toate măsurile necesare" pentru a proteja suveranitatea naţională, după ce Lituania a permis Taiwanului să deschidă un birou de reprezentare chiar sub acest nume pe teritoriul său, echivalentul unei ambasade de facto, notează Reuters.

"Lituania este singura vinovată şi va trebui să plătească pentru ceea ce a făcut", a declarat purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Zhao Lijian, în conferinţa de presă zilnică.

Totodată, într-un comunicat de presă difuzat joi, MAE chinez a acuzat Vilnius că "a abandonat angajamentele politice" pe care şi le-a asumat atunci când a stabilit relaţii diplomatice cu China, în 1991, la scurt timp după ce Lituania şi-a declarat independenţa de Uniunea Sovietică, relatează EFE.

Birourile de reprezentare ale Taiwanului în ţări care au relaţii diplomatice cu Beijingul obişnuiesc să se numească "Birou de reprezentare al Taipeiului", pentru a evita identificarea Taiwanului drept teritoriu separat de China, notează agenţia de presă spaniolă. Cu toate acestea, biroul deschis la Vilnius, Capitala Lituaniei, se numeşte "Biroul de reprezentare al Taiwanului". AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!