MAE: Atenționare de călătorie - mișcări sociale vaste în Franța

MAE: Atenționare de călătorie - mișcări sociale vaste în Franța

Principalul sindicat din Franța a anunțat o vastă mișcare socială pe întreg teritoriul acestei țări, care va afecta aprovizionarea cu combustibil, multe dintre rafinării fiind deja în grevă, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) într-o atenționare de călătorie emisă joi.

Potrivit sursei citate, greva va acoperi mai multe sectoare de activitate, alăturându-se mișcării inclusiv angajații centralelor nucleare.

"Transporturile în comun (metrou, RER, tren) sunt perturbate. Pe site-ul rețelei naționale de căi ferate franceze — SNCF a fost deja postată comunicarea că, pentru 26 mai 2016, persoanele care au programate călătorii în această perioadă să-și verifice orarul deplasărilor prin compania de transport. Totodată, pe site-ul companiei aeriene Air France a fost postat un comunicat din care reiese că, pe fondul mișcării de grevă a Aviației Civile, se are în vedere o adaptare a orarelor de zbor pentru cursele cu plecare de pe aeroportul Paris — Orly, prevăzându-se pentru data de 26 mai 2016 anularea a aproximativ 15% din zborurile cu decolare de pe acest aeroport", precizează MAE.

Aceeași sursă menționează că vor fi operate totalitatea zborurilor cu plecarea de pe aeroportul Charles de Gaulle, precum și a zborurilor de lung curier, dar sunt propuse o serie de măsuri comerciale alternative pentru amânarea sau modificarea zborurilor. Cetățenii români care au programate deplasări în această perioadă sunt sfătuiți să-și reconfirme orarul de zbor prin compania de transport.

AGERPRES/(AS — autor: Cătălin Alexandru, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare . Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro .

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro .


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…