MAE: Ambasada Rusiei să actualizeze informaţiile istorice; trecutul relaţiilor să nu facă loc unor speculaţii nefundamentate
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, duminică, Ambasadei Federaţiei Ruse să-şi actualizeze informaţiile istorice pe care le foloseşte şi a subliniat că trecutul relaţiilor bilaterale nu trebuie să facă loc unor speculaţii şi opinii nefundamentate, poziţie exprimată după ce reprezentanţa diplomatică a Rusiei a publicat pe Facebook faptul că "în presa occidentală şi cea românească apar periodic diverse publicaţii menite să-i denigreze pe ostaşii Armatei Roşii care au eliberat de fascism ţările Europei de Est şi Europei Centrale".
"În spiritul unor relaţii pe care ni le dorim pragmatice şi predictibile cu Federaţia Rusă este indicat ca aspectele istorice să fie un domeniu de dezbatere pentru istorici şi mediul academic în general. Postarea Ambasadei Federaţiei Ruse nu are rigoarea pe care o poate avea o dezbatere academică, iar informaţiile diseminate în spaţiul public prin această postare nu sunt complete. Regretăm că Ambasada Federaţiei Ruse continuă seria "episoadelor istorice". Trecutul relaţiilor dintre România şi Federaţia Rusă nu trebuie să facă loc unor speculaţii şi opinii nefundamentate, care pot dăuna relaţiilor bilaterale", se precizează într-un comunicat de presă al MAE.
Ministerul reaminteşte că există o Comisie comună româno-rusă de istorici, care este în măsură şi are ca obiectiv să analizeze istoria relaţiilor dintre România şi Federaţia Rusă.
"Ministerul Afacerilor Externe a evocat constant importanţa acestei Comisii comune de istorici, inclusiv ca răspuns la "incursiunile istorice" ale Ambasadei Federaţiei Ruse în România. Invităm Ambasada Federaţiei Ruse să actualizeze informaţiile istorice pe care le foloseşte, prin intermediul unor viitoare lucrări ale Comisiei comune", este recomandarea MAE.
Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti a publicat pe Facebook un comentariu în care face referire la denigrarea Armatei Roşii şi la perpetuarea unor mituri despre soldaţi.
"Pe parcursul unei lungi perioade de timp, în presa occidentală şi cea românească apar periodic diverse publicaţii menite să-i denigreze pe ostaşii Armatei Roşii care au eliberat de fascism ţările Europei de Est şi Europei Centrale. În cadrul acestei perpetue campanii de propagandă, ostilii critici anti-sovietici şi anti-ruşi încearcă insistent să-i convingă pe oameni că Armata Roşie era o adunătură de tâlhari şi violatori care nu ştiau de nicio milă faţă de populaţia civilă. Astăzi asistăm la o revitalizare a acestei campanii", se menţionează pe contul de Facebook al reprezentanţei diplomatice.
Ambasada spune că miturile de acest gen au apărut datorită eforturilor ministrului nazist al propagandei, J. Goebbels, iar ulterior, în timpul Războiului Rece, au fost multiplicate şi replicate de foştii aliaţi ai URSS. Este redat şi un ordin al "comandantului suprem I.V. Stalin", prin care a fost interzisă violenţa faţă de populaţie.
"Mitul creat de cei cu atitudinea antirusă, cu acel "Davai ceas, davai palton" (tradus din "Dă ceasul, dă haina"), conform căruia trupele sovietice au jefuit masiv populaţia românească în 1944, are prea puţin de a face cu realitatea", mai spunea Ambasada Rusiei în respectiva postare. AGERPRES