Mădălina Ghenea a împlinit 36 de ani. Actrița a petrecut alături de iubitul său, tenismenul Grigor Dimitrov
Actrița Mădălina Ghenea și-a sărbătorit ziua de naștere cu iubitul său, tenismenul bulgar Grigor Dimitrov, la piscină. Modelul a împlinit 36 de ani marți, 8 august.
Mădălina Ghenea a împlinit 36 de ani marți, 8 august. Foto: Arhivă
Tenismenul bulgar Grigor Dimitrov, în vârstă de 32 de ani, a hotărât să-i fie alături actriței de ziua ei și a ales să renunțe la turneul de la Toronto .
„Deși am citit în ziare că am fost fotografiată în Maratea (n.red. comună din provincia italiană Potenza) într-un fel de vacanță, ei bine, «vacanța» a durat doar 20 de ore în care abia am dormit. Am mâncat totuși multă mâncare bună, s-au făcut o mulțime de poze, chiar și fără acordul nostru, am dat interviuri și am participat la ceremonia de premiere.
Motivul pentru care arătăm destul de obosiți în fotografii este pentru că am călătorit 15 ore pentru a ajunge acolo și 25 pentru a pleca. Trebuie să-i mulțumesc acestei ființe umane incredibile și ridicol de frumoase, Grigor Dimitrov, pentru că a călătorit cu mine”, se arată în postarea publicată pe Instagram de Mădălina Ghenea.
De asemenea, Grigor Dimitrov a publicat o fotografie în secțiunea InstaStory, în care poate fi văzută și Mădălina Ghenea. Imaginea era însoțită de următorul mesaj: „Ziua de naștere a fetei mele”.
Actrița Mădălina Ghenea și tenismenul bulgar Grigor Dimitrov și-au făcut publică relația în luna mai a acestui an. Cei doi au publicat un dialog romantic pe conturile lor de Instagram, unde fanii au putut vedea că „dragostea plutește în aer”.
Dimitrov a fost avertizat în privința vieții personale și relațiilor amoroase pe care le-a avut de-a lungul vremii. El s-a iubit cu Maria Sharapova, Serena Williams și Nicole Scherzinger și a fost catalogat drept „cel mai sexy bărbat din circuitul masculin”.
„A avut câteva relaţii importante. Adică, cine ajunge să fie într-o relaţie cu Maria Sharapova şi Serena Williams trebuie să fie respectat. Este un duo atât de mare.
Apoi, bineînţeles, a fost cu Nicole Scherzinger. Totuşi, nu este un jucător suficient de bun pentru a face următorul salt în carieră. Îmi amintesc că John McEnroe a spus că Dimitrov trebuie să se menţină departe acest stil de viaţă, din show business, dacă îşi doreşte să înceapă să câştige”, a afirmat fostul jucător de tenis britanic John Lloyd, relatează sportskeeda.com, conform GSP .
Sursa: adevarul.ro