Mădălin Voicu, sub CONTROL JUDICIAR pentru 100.000 de EURO!
Mădălin Voicu a fost audiat joi la DNA, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani, toate în formă continuată. Deşi a scăpat de reţinere şi arestare, prin votul deputaţilor de ieri, Voicu nu este iertat de DNA. Procurorii l-au plasat sub control judiciar pe deputat, în schimbul unei cauţiuni de 500.000 de lei/100.000 EURO.
Suma de bani va fi depusă în cel mult 10 zile într-un cont la dispoziţia DNA.
Banii vor fi blocaţi până când o instanţă de judecată va ridica măsura sau până la încheierea procesului. Dacă procesul se va solda cu achitare, banii vor fi restituiţi, dacă se va solda cu o condamnare, suma va rămâne în cont pentru acoeprirea eventualului prejudiciu.
Cauţiunea poate fi contestată în instanţă.
Comunicatul DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 18.02.2016, față de inculpatul
VOICU MĂDĂLIN ȘTEFAN, deputat, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de influență,
- fals în declarații,
- spălare a banilor,
toate în formă continuată.
Inculpatul va depune, în termen de 10 zile de la data emiterii prezentei ordonanțe, o cauțiune în valoare de 500.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție.
Măsura a fost dispusă în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală și prevenirii săvârșirii altor infracțiuni, în condițiile în care Parlamentul României – Camera Deputaților a respins cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a inculpatului Voicu Mădălin Ștefan,
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul VOICU MĂDĂLIN ȘTEFAN trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și la Secția 6 Poliție București ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și organele de politie desemnate cu supravegherea, cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organele de politie desemnate cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat
d) să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului
e) să nu se apropie de ceilalți inculpați/alți participanți la comiterea infracțiunii și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.
Inculpatului Voicu Madalin Stefan i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.