Mădălin Voicu scapă de cauțiune și control judiciar; decizia instanței este definitivă

Mădălin Voicu scapă de cauțiune și control judiciar; decizia instanței este definitivă

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis miercuri plângerea deputatului Mădălin Voicu prin care acesta contesta măsura controlului judiciar și cauțiunea de 500.000 de lei instituite de DNA împotriva lui, în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani. Judecătorii au desființat ordonanța procurorilor și au revocat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune în ceea ce îl privește pe Mădălin Voicu.

Decizia este definitivă.

Pe 18 februarie, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de Mădălin Voicu, după ce Camera Deputaților a respins cererea de reținere și arestare preventivă a acestuia. Tot atunci, Mădălin Voicu a fost anunțat că are la dispoziție 10 zile pentru a depune o cauțiune de 500.000 de lei.

Deputatul a contestat decizia procurorilor la instanță, având câștig de cauză.

În cadrul procesului desfășurat marți, deputatul le-a spus magistraților că el este un susținător al dreptății, însă trebuie să îndure o rușine, deși nu este vinovat.

Avocații deputatului au arătat că Mădălin Voicu nu are bani să plătească cauțiunea stabilită de DNA pentru că depășește cu mult veniturile realizate de acesta. În plus, Mădălin Voicu are cinci copii în întreținere.

Pe de altă parte, avocatul Lucian Bolcaș a spus că această cauțiune pare o măsură de răzbunare din partea DNA, după ce procurorii nu au reușit să obțină în Parlament încuviințarea pentru reținerea și arestarea lui Mădălin Voicu.

Lucian Bolcaș a făcut o paralelă între situația lui Mădălin Voicu și fabula "Greierele și furnica": "A cântat toată vara, dar are conturile goale".

"Nu am nimic să adaug la ce au spus avocații mei. Poate interesează starea mea și rușinea pe care trebuie să o îndur, deși eu nu am nicio vină. Sunt nevinovat. Eu sunt un susținător al dreptății", le-a spus marți Mădălin Voicu judecătorilor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”