Mădălin Voicu, despre protocolul PSD-UNPR: Problema este când se va decide domnul Oprea

Mădălin Voicu, despre protocolul PSD-UNPR: Problema este când se va decide domnul Oprea

Deputatul PSD Mădălin Voicu a declarat miercuri că nu cunoaște amănunte cu privire la amânarea semnării protocolului dintre social-democrați și progresiști, dar a ținut să sublinieze că problema nu este nici la PSD, nici la UNPR, ci la Gabriel Oprea. "Ca să știți din capul locului, să nu se facă speculații: problema este la când și cum se va decide domnul Oprea, și nu UNPR-ul, ci domnul Oprea", a afirmat Mădălin Voicu înainte de a intra în sala de grup a PSD din Camera Deputaților.

Semnarea protocolului de colaborare dintre PSD și UNPR a fost amânată miercuri până după momentul votului din Senat referitor la Gabriel Oprea, au precizat surse social-democrate pentru AGERPRES.

Evenimentul urma să aibă loc la ora 9,30 la Palatul Parlamentului.

Documentul privește colaborarea celor formațiuni în alegerile locale, votul într-un singur tur de scrutin și candidatura pe liste comune la alegerile parlamentare din această toamnă.

Anterior, surse din UNPR declarau pentru AGERPRES că formațiunea ar putea susține alegerea primarilor în două tururi dacă nu va fi semnat protocolul cu social-democrații.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?