Macron, ironizat de un diplomat rus: Ia medicamente de teamă că nu îi răspunde Putin. În fiecare fotografie se ţine de cap sau de inimă VIDEO

Macron, ironizat de un diplomat rus: Ia medicamente de teamă că nu îi răspunde Putin. În fiecare fotografie se ţine de cap sau de inimă VIDEO

„Nu mai există lideri adevăraţi în Europa. Este foarte greu să argumentezi împotriva acestui lucru. Comparaţi-l doar pe comandantul nostru suprem (n.r. Vladimir Putin) cu orice lider din UE în ceea ce priveşte experienţa, credibilitatea, magnitudinea, ideologia sau pregătirea profesională”, a declarat Henry Sadaryan, diplomat şi profesor la prestigiosul Institut de Stat pentru Relaţii Internaţionale al Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova, conform Hotnews.ro .

„Avem de-a face cu lideri atât de mediocri, dacă prim-miniştrii ţărilor europene din urmă cu 40 de ani ar fi aflat cine ar ajunge să le conducă astăzi ţările, ar fi murit înainte de vremea lor, toţi ar fi murit de atacuri de cord.

Am citit recent că preşedintele Franţei Emmanuel Macron a numărat exact câte ore a petrecut vorbind la telefon cu Vladimir Putin. Înainte de fiecare telefon el publică aceste fotografii în care suferă atât de tare încât îmi fac griji pentru el. În fiecare fotografie se ţine de cap, se ţine de inimă sau ia sedative. Nu ştii ce se întâmplă cu el”, afirmă Sadaryan.

Acesta mai spune că fiecare apel telefonic cu Vladimir Putin este „un test dificil” pentru Emmanuel Macron fiindcă „se implică cu totul” în acesta.

Macron a sunat foarte des, din fericire Putin nu a răspuns întotdeauna aşa că [Macron] ia medicamente, îşi face griji dacă el va răspunde”, intervine şi Vladimir Soloviov, unul dintre cei mai notorii propagandişti de la televiziunile ruseşti. „Există acum un termen, se numeşte 'macroning', care înseamnă să suni de multe ori fără motiv”, adaugă Soloviov.

Contrar spuselor lui Sadaryan, presa rusă a fost cea care a calculat câte ore a petrecut Emmanuel Macron la telefon cu omologul său de la Moscova, avansând cifra de 100 de ore. Informaţia a atras o reacţie acidă din partea fostului campion mondial la şah Garry Kasparov, unul dintre cei mai vocali critici ai lui Vladimir Putin.

„Dacă este adevărat, Macron va avea locuri speciale atât în cărţile de istorie, cât şi în Guinness Book”, a scris sâmbătă fostul mare şahist pe Twitter.

„De fiecare dată când vorbeşte despre Putin, Macron spune ceva şi mai rău”, a adăugat acesta, făcând referire la o declaraţie de sâmbătă a preşedintelui francez, care a spus că este „vital” ca Rusia să nu fie „umilită”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”