Macron, alături de Trump: Nimic nu va separa vreodată Franța de Statele Unite (FOTO)
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că "nimic nu va separa vreodată" Franța de Statele Unite, într-un scurt discurs susținut alături de președintele american Donald Trump, la finalul tradiționalei defilări militare de 14 iulie de la Paris, relatează AFP și dpa.
* Donald Trump, la parada militară din Paris, cu prilejul Zilei naționale a Franței (FOTO)
Franța — a subliniat el — a găsit în istoria sa "aliați siguri, prieteni care au venit în ajutorul nostru", iar "Statele Unite ale Americii se numără printre ei, și de aceea nimic nu ne va separa vreodată", a spus el de la tribuna oficială.
"Prezența, astăzi, alături de mine a președintele Statelor Unite, Donald Trump, și a soției sale (Melania Trump — n.r.) este un semn de prietenie care traversează timpul", a declarat Macron.
El le-a mulțumit soților Trump pentru prezența la ceremonie și, de asemenea, Statelor Unite pentru intervenția din timpul Primului Război Mondial de partea Franței. De Ziua Franței, în acest an, se marchează și împlinirea unui secol de la acest eveniment istoric.
La final, Trump și soția sa Melania și-au luat un călduros la revedere de la Macron și soția acestuia, Brigitte.
Trump a dat mâna cu Macron și cu prima doamnă a Franței, vorbind cu ei mai multe minute, iar Melania Trump și Brigitte Macron și-au strâns de asemenea îndelung mânile, comentează DPA.
Anterior, fanfara militară a întrerupt solemnitatea obișnuită a defilării militare de 14 iulie din Franța și a cântat un amestec de fragmente de melodii ale trupei franceze Daft Punk, sub privirea surprinsă a președintelui american, invitat de onoare la paradă.
Fanfara a început prin a aduce un omagiu victimelor atentatului de la Nisa, care a făcut 86 de morți în urmă cu un an, cântând imnul Orașului Îngerilor, 'Nissa la Bella', și poziționându-se astfel încât să formeze numele orașului: Nice (în franceză — n.r.).
Apoi, fanfara a schimbat ambianța. Militarii au început să interpreteze fragmente ale grupului de muzică electronică Daft Punk cu antren, provocând în primul rând stupoarea invitaților.
La tribuna de onoare, președintele Emmanuel Macron a ezitat un moment, apoi a surâs, însă Donald Trump a părut extrem de surprins. La finalul momentului muzical, liderul de la Casa Albă a aplaudat frenetic.
Președintele american și soția sa Melania au fost invitați de onoare ai Franței pentru a marca centenarul intrării Statelor Unite în Primul Război Mondial.
Aproximativ 3.765 de militari francezi și americani au defilat între Arcul de Triumf și Plance de la Concorde, în centrul Parisului.
AGERPRES