Macovei: Solidaritatea transpartinică funcționează în Parlament când e vorba de a proteja corupția

Macovei: Solidaritatea transpartinică funcționează în Parlament când e vorba de a proteja corupția

Europarlamentarul Monica Macovei, candidat independent la alegerile prezidențiale, consideră că "solidaritatea transpartinică funcționează în Parlament când e vorba de a proteja corupția".

"Deputatul PC Ion Diniță a fost din nou scăpat de colegii parlamentari de arestarea preventivă. Este a doua oară când deputații chiulesc de la vot pentru a-l face scăpat pe inculpatul Diniță și demonstrează că solidaritatea transpartinică funcționează perfect atunci când e vorba de a proteja corupția. Își bat joc de noi, de români și de România", a afirmat Monica Macovei într-un comunicat remis marți AGERPRES.

Monica Macovei precizează că va insista în continuare pentru eliminarea imunității demnitarilor, cu excepția celei pentru opiniile politice.

"Parlamentarii, miniștrii și Președintele nu pot fi mai presus de lege. Ca Președinte al României voi organiza un referendum pentru eliminarea imunităților. Deputații Ion Diniță și Ioan Adam, precum și senatorii Șerban Mihăilescu și Ecaterina Andronescu sunt doar patru cazuri în care Parlamentul tergiversează ridicarea imunității, fie pentru arestare preventivă, fie pentru începerea urmăririi penale", afirmă Macovei.

Potrivit acesteia, în ultimii doi ani, toate cererile de ridicare a imunității (cu excepția deputatului Gheorghe Coman, deja condamnat) au fost respinse de parlamentari.

Ședința în plen a Camerei Deputaților a fost închisă, luni, ca urmare a constatării lipsei cvorumului. În aceste condiții, mai multe voturi ce urmau a fi exprimate de deputați, precum votul pe cererea DNA de încuviințare a arestării preventive a deputatului PC Ion Diniță și cel asupra moțiunii simple privind românii de pretutindeni, nu au mai avut loc.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!