Macovei îi solicită lui Iohannis să retrimită Legea alegerilor locale în Parlament

Macovei îi solicită lui Iohannis să retrimită Legea alegerilor locale în Parlament

Europarlamentarul Monica Macovei îi solicită președintelui Klaus Iohannis să nu promulge Legea alegerilor locale și să o trimită în Parlament spre reexaminare.

Foto: (c) Grigore POPESCU / Arhiva AGERPRES

Într-un comunicat remis joi AGERPRES, Macovei afirmă că "experiența ultimilor ani ne arată că alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin afectează principiul reprezentativității, menține baronii și rețelele de furt din banii publici și anulează șansele unor confruntări de proiecte pentru binele comunității".

"De asemenea, președinții de consilii județene trebuie aleși tot în urma a două tururi de scrutin, dacă nu obțin 50%+1 din primul tur. Îi solicit președintelui Klaus Iohannis să nu promulge Legea alegerilor locale și să ceară Parlamentului reexaminarea acesteia, pentru ca rezultatele alegerilor să reflecte cu adevărat opțiunea electoratului. Numai așa poate fi spart monopolul baronilor", afirmă Macovei.

Europarlamentarul adaugă că "organizarea a două tururi de scrutin va crea șanse egale pentru competitori, inclusiv pentru independenți sau politicieni de nouă generație".

"Totodată, alegerile în două tururi vor crește interesul cetățenilor pentru alegeri, o competiție reală pentru primărie va duce și la o prezență mai mare la vot, reducând riscul ca un primar să fie ales de doar 20-30% din locuitori", susține Macovei.

Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul Legii alegerile locale, care prevede, printre altele, alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, alegerea președintelui consiliului județean de către consilierii județeni și menținerea pragului electoral de 5% pentru partidele politice. Proiectul a fost adoptat cu 278 de voturi pentru, 22 împotrivă și 14 abțineri.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…