Macovei: Când vom avea o clasă politică nouă, vom putea vorbi de perspectiva ridicării MCV

Macovei: Când vom avea o clasă politică nouă, vom putea vorbi de perspectiva ridicării MCV

Raportul MCV confirmă că justiția este independentă și profesionistă, dar că actuala clasă politică nu este pregătită să accepte o justiție independentă și profesionistă, este de părere europarlamentarul Monica Macovei.

* CITIȚI RAPORTUL INTEGRAL AICI

"Din cauza politicienilor care pun piedici justiției, raportul MCV este, și în acest an, critic la adresa Parlamentului. Abia în momentul în care vom avea o clasă politică nouă, cu respect pentru justiție și adevăr, vom putea vorbi despre perspectiva ridicării MCV de către Comisia Europeană", a scris Monica Macovei, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Aceasta face trimitere la un paragraf din noul raport MCV al CE pentru România. "Rezultatele obținute de principalele instituții judiciare și de integritate în ceea ce privește combaterea corupției la nivel înalt sunt în continuare impresionante. Sistemul judiciar în ansamblul său a continuat să dea dovadă de profesionalism, inclusiv de capacitate de adaptare la schimbările semnificative ale Codurilor civile și penale, de eforturi în vederea unificării jurisprudenței și de voința de a apăra independența sistemului judiciar. România a continuat să facă progrese în direcția îndeplinirii obiectivelor de referință ale MCV. În același timp, faptul că mai multe dintre recomandările din raportul privind MCV din 2015 rămân valabile arată că reforma nu se bucură de consensul deplin necesar pentru asigurarea progresului durabil. Independența sistemului judiciar și respectarea hotărârilor judecătorești continuă să se confrunte cu provocări. Reforma codurilor penale este pusă sub semnul întrebării în Parlament. Deciziile adoptate de Parlament cu privire la faptul de a permite sau nu organelor de urmărire penală să îi trateze pe parlamentari ca pe niște cetățeni obișnuiți sunt în continuare lipsite de criterii obiective. Există măsuri îmbunătățite de combatere a corupției generale, dar nu la scara și cu voința politică necesară pentru a remedia această problemă, care este recunoscută pe scara largă drept o problemă sistemică".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…