Macovei: Actuala procedură de numire a procurorilor cu funcții de conducere trebuie menținută

Macovei: Actuala procedură de numire a procurorilor cu funcții de conducere trebuie menținută

Europarlamentarul Monica Macovei susține că actuala procedură de numire a procurorilor cu funcții de conducere trebuie menținută, precizând că 'nu este vorba de politizare, ci de responsabilitate".

"Argumentele pentru menținerea actualei proceduri de numire — propunerea ministrului Justiției — avizul CSM — numirea de către Președinte — sunt în continuare valabile și validate de toate rapoartele Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV)", precizează duminică Macovei într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit acesteia, actuala procedură trebuie menținută pentru responsabilizarea ministrului Justiției care face propunerea, pentru faptul că CSM este un organ colectiv, "care nu răspunde pentru nici una din măsurile pe care le ia, pentru că răspunderea reală este numai cea individuală, iar răspundere colectivă nu există", dar și pentru că orice nominalizare trebuie făcută în urma unui concurs, în mod transparent, "fără înțelegeri politice, și de persoane care pot fi trase la răspundere pentru numirile proaste sau bazate pe influențe politice, și nu pe competențele persoanelor nominalizate'.

Alte argumente aduse de Monica Macovei în sprijinul menținerii actualei proceduri de numire a procurorilor cu funcții de răspundere ține de condiționalitatea numărul 3 din MCV care prevede "asigurarea stabilității legislative și instituționale a cadrului anticorupție, în special prin menținerea procedurii actuale de numire și revocare a procurorului General al României, a procurorului șef al DNA și a titularilor altor posturi de conducere din cadrul Parchetului General", dar și de necesitatea derobării CSM de noi atribuții, o instituție "care are deja multe sarcini'.

În opinia sa, președintele țării trebuie să poată respinge motivat o propunere, acționând ca un alt filtru de selecție, iar această situație nu trebuie schimbată, pentru că asta ar însemna de fapt că CSM nu numai că nominalizează, ci și decide, atât timp cât președintele țării nu poate refuza o numire.

Macovei menționează că a făcut aceste precizări în contextul în care Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică modificarea a trei legi importante pentru funcționarea justiției, iar una se referă inclusiv la modalitatea de numire a procurorilor cu funcții de conducere.

Astfel, CSM susține varianta ca președintele să numească la propunerea CSM, iar Ministerul Justiției susține varianta ca președintele să numească procurorii cu funcții de conducere la propunerea ministrului Justiției și cu avizul CSM, așa cum este din 2005, precizează europarlamentarul în comunicatul menționat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…