Macovei a cerut Avocatului Poporului atacarea la CC a Ordonanţei privind migraţia aleşilor locali. Răspunsul Avocatului

Macovei a cerut Avocatului Poporului atacarea la CC a Ordonanţei privind migraţia aleşilor locali. Răspunsul Avocatului

Monica Macovei a mers, joi, la sediul Avocatului Poporului pentru a depune o solicitare ca această instituţie să sesizeze CC dacă Guvernul va adopta OUG privind aleşii locali, arătând că, dacă ordonanţa este declarată neconstituţională, atunci se poate reveni asupra acestei decizii.

"Am venit să depun o cerere la Avocatul Poporului pentru că în cazul în care se va adopta această ordonanţă de urgenţă (privind posibilitatea ca aleşii locali să opteze pentru un partid fără să-şi piardă mandatul - n.r.) să-i cer să sesizeze Curtea Constituţională", a precizat Macovei.

Ea a explicat că în ordonanţă este vorba despre suspendarea legii pentru o perioadă, şi nu despre modificarea pe viitor a legii şi pentru totdeauna, ceea ce contravine ideii de lege şi de stat de drept.

"O lege nu poate fi suspendată doar pentru 10 zile, îţi faci treaba, îţi aduci primarii, le dai banii, aduci voturile oamenilor şi apoi o pui înapoi în vigoare", a arătat Macovei.

Ea a mai spus că soluţia legală este fie modificarea legii în Parlament pentru totdeauna, fie organizarea de alegeri locale anticipate.

"Soluţia legală este fie să modificăm legea în Parlament pentru totdeauna şi să rupem relaţiile dintre primari şi partide, să le fie daţi bani primarilor să-şi facă proiecte pentru comunitate, fie o altă variantă este legată de a decide alegeri locale anticipate", a mai spus Macovei.

Ea a mai explicat că, dacă este vreo problemă cu aleşii locali, trebuie organizate alegerile anticipate locale şi atunci oamenii pot să decidă ce primari şi din ce partid, iar legea să rămână neschimbată.

"De asta am spus: stop comerţului cu primarii, pentru că comerţul cu primarii înseamnă în realitate comerţul cu oamenii pe care îi manipulezi", a adăugat Macovei.

Întrebată dacă există vreo variantă de a împiedica efectele acestei ordonanţe până se pronunţă Curtea Constituţională, Macovei a spus că în cazul în care Curtea decide că ordonanţa este neconstituţională atunci se poate reveni la această decizie, precizând că s-a mai întâmplat acest lucru.

"Dacă ordonanţa intră în vigoare imediat şi primarii vor trece, dacă se decide că este neconstituţională, atunci se poate reveni la această decizie, s-a mai întâmplat în cazul Năstase. E vorba de aceeaşi speţă, adică nu se aplică la alte cazuri, ci se aplică la acest caz. Curtea spune: a fost neconstituţional ca primarii în zece zile să poată să treacă la alt partid şi dacă exact în această situaţie facem contestaţie şi Curtea decide că e neconstituţional atunci se poate reveni", a mai explicat Macovei.

Monica Macovei a fost invitată la o discuţie cu Avocatul Poporului.

Macovei: Avocatul Poporului mi-a spus că va reflecta în cazul OUG privind migraţia primarilor

Monica Macovei a declarat, joi, la ieşirea de la întâlnirea cu Avocatul Poporului pe tema atacării la CC a OUG privind migraţia aleşilor locali, că acesta i-a promis că va reflecta şi va studia practica constituţională în această situaţie.

"Am lăsat cererea (la Avocatul Poporului - n.r.) (...) Am insistat pe argumentele legale şi constituţionale, şi anume: o lege nu poate fi bună până astăzi, apoi nu mai e bună 45 de zile şi o suspend şi după 45 de zile iar e bună şi intră în vigoare, aşa ceva nu se poate, nu respectă legea, nu e constituţional. E unul dintre argumentele pe care le-am dat Avocatului Poporului, evident şi altele. A promis că va studia această cerere", a precizat Macovei.

Ea a spus că l-a întrebat pe Avocatul Poporului de mai multe ori dacă va ataca ordonanţa la CC, dar că răspunsul acestuia a fost că va reflecta.

"Am insistat cu această întrebare de câteva ori şi răspunsul a fost că va reflecta, va studia practica, înţelege argumentele mele, va studia şi practica CC. Eu i-am spus că sunt decizii în acest sens al CC, îi vom trimite şi recomandările Comisiei de la Veneţia care se referă la ordonanţele de urgenţă", a adăugat Macovei.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la începutul şedinţei Guvernului, că îşi asumă OUG privind migraţia primarilor, pentru că trebuie făcută dreptate, el precizând şi că termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!