Macedonia de Nord: Candidatul prooccidental învingător în alegerile prezidenţiale

Macedonia de Nord: Candidatul prooccidental învingător în alegerile prezidenţiale

Candidatul prooccidental a câştigat în faţa adversarei sale susţinute de dreapta naţionalistă în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Macedonia de Nord, potrivit rezultatelor oficiale anunţate luni, un succes care consolidează actuala putere a cărei decizie recentă de a schimba numele ţării a divizat opinia publică, relatează AFP.

Stevo Pendarovski, candidat al coaliţiei dominate de partidul de guvernământ SDSM al premierului Zoran Zaev, a obţinut 51,75% din voturi după numărarea a 98,5% din buletinele de vot, potrivit rezultatelor preliminare anunţate de Comisia electorală.

Adversara sa, Gordana Siljanovska-Davkov, cu pregătire juridică, susţinută de opoziţia de dreapta, a obţinut 44,65% din voturi, a precizat comisia.

"Voi fi preşedintele tuturor cetăţenilor indiferent de candidatul pentru care au votat", a declarat Stevo Pendarovski mulţimii adunate în faţa sediului SDSM şi care scanda "Stevo, Stevo".

Profesor de ştiinţe politice, angajat în eforturile ţările sale de a adera la NATO, Stevo Pendarovski a susţinut acordul încheiat cu Atena care a pus capăt unei dispute de aproape 30 de ani cu Grecia privind numele fostei republici iugoslave.

În baza acestui acord istoric cu Grecia, Skopje a acceptat să îşi schimbe numele în Republica Macedonia de Nord şi a obţinut în schimb angajamentul Atenei de a înceta blocarea eforturilor acestei ţări de aderare la Uniunea Europeană şi NATO.

Acordul rămâne însă un subiect de diviziune în societatea macedoneană, dreapta naţionalistă opunându-se ferm acestuia şi considerând că a fost sacrificată identitatea statului balcanic. Gordana Siljanovska-Davkov s-a declarat şi ea împotriva sa.

Victoria lui Stevo Pendarovski întăreşte cursul luat de guvernul Zaev care s-a implicat cu toată greutatea sa politică în acest acord cu speranţa ca rezolvarea litigiului cu Grecia să conducă, în iunie, la deschiderea negocierilor de aderare la UE.

Executivul de la Skopje se poate felicita, de asemenea, de faptul că rata de participare pentru a valida scrutinul, 40% din totalul de 1,8 milioane de alegători înscrişi, a fost atinsă. Potrivit Comisiei electorale, 46% dintre alegători s-au deplasat la secţiile de vot.

Postul de preşedinte este mai mult onorific, dar şeful statului poate refuza să semneze legi şi complica exercitarea puterii.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”