Macedonia: 30 de persoane, între care 18 kosovari, au fost inculpate pentru 'terorism'
Parchetul macedonean a anunțat luni că există 18 kosovari printre cele 30 de persoane de origine albaneză inculpate pentru 'terorism' și care au fost arestate după lupte sângeroase în care s-au confruntat polițiști și membri ai unui grup înarmat, în acest sfârșit de săptămână la Kumanovo (nord), în apropiere de frontiera cu Kosovo, informează AFP.
Din cei 30 de inculpați, '18 sunt kosovari, 11 sunt cetățeni macedoneni, dintre care doi trăiesc în Kosovo și unul provine din Albania, dar locuiește în Germania. Majoritatea au intrat ilegal în Macedonia', a anunțat parchetul într-un comunicat de presă.
Aceste violențe au avut loc pe fondul unei profunde crize politice, survenită în această țară care de 10 ani are statut de candidat oficial pentru aderarea la UE.
Violențele, în care și-au pierdut viața 22 de oameni — 8 polițiști și 14 membri ai grupului înarmat — au provocat un val de îngrijorare din partea NATO și UE și au realimentat temerile cu privire la un conflict similar celui din 2001, în care, timp de șase luni, s-au confruntat forțele armatei macedonene și rebeli albanezi, aceștia din urmă cerând mai multe drepturi în cadrul societății.
'Macedonia se confruntă cu cea mai gravă criză politică de la independența sa', din 1991, a explicat, pentru AFP, Biljana Vankovska, analist politic specializat în probleme de securitate. 'Din nefericire, această criză politică a afectat capacitatea instituțională și legitimitatea instituțiilor de stat în asemenea măsură încât există zvonuri potrivit cărora partidele la putere ar fi alimentat acest conflict', a subliniat Vankovska.
'Este ciudat să se constate că, imediat ce opinia publică se întoarce împotriva guvernului, apare brusc o amenințare teroristă', comentează și James Ker-Lindsay, expert în problemele Europei de Sud-Est din cadrul London School of Economics and Political Science, adăugând, în același timp, că 'aceasta nu vrea să însemne că în Macedonia nu există amenințare teroristă'.
Această criză politică opune, de luni de zile, principalele formațiuni slave — opoziția de stânga care acuză puterea conservatoare de corupție și de punere sub ascultare a 20.000 de persoane, printre care oameni politici, jurnaliști și lideri religioși. Un mare miting al opoziției este prevăzut pentru data de 17 mai.
Macedonia, fostă republică iugoslavă, populată majoritar de slavi, numără 2,1 milioane de locuitori, dintre care un sfert de origine albaneză. AGERPRES