Maccabi Tel Aviv – FCSB, încântător în Liga Campionilor: românii au dat lovitura și știm cu cine vor juca
Dacă ar fi să amestecăm divinitatea în fotbal, așa cum îi place lui Gigi Becali, atunci despre Maccabi Tel Aviv – FCSB se poate spune așa: Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă.
Ngezana și Dawa, celebrând o mare calificare. FOTO: Facebook
Pentru că atunci când dai de o echipă mult slăbită, precum Maccabi, rămasă fără cinci jucători convocați la naționala olimpică a Israelului, dar și privată de avantajul terenului propriu din cauza războiului, atunci chiar că trebuie să profiți de șansa ivită. La București, în tur, FCSB n-a făcut asta și s-a mulțumit cu un egal, 1-1, deși a fost, în mod evident, formația superioară.
La Budapesta, în returul de miercuri, tot campioana României a lăsat impresia că are o doză mai mare de calitate. Cel puțin în prima repriză. Când Olaru a avut cea mai mare ocazie, șutul său din minutul 37 fiind deviat în transversală de portarul Mishpati.
La reulare, partida s-a mai echilibrat, dar prima mare ocazie tot le-a aparținut roș-albaștrilor. Centrarea excelentă a lui Baeten avea nevoie doar de un cap al lui Phelipe, ca să asistăm la deschiderea scorului (59). Din păcate, brazilianul a ratat întâlnirea cu mingea, deși n-avea niciun adversar în preajma sa care să-l deranjeze. La câteva minute după această fază, FCSB a primit și o lovitură: Olaru, accidentat, a trebuit să fie schimbat cu Baba Alhassan (62).
Israelienii au dat și ei semne de viață, la șutul lui Zahavi, parat însă de Târnovanu (72). La câteva minute, a venit și replica FCSB-ului, cu altă șansă monumentală. Centrarea lui Luis Phelipe l-a găsit pe Daniel Popa al cărui „cap“ a ocolit de puțin poarta (78).
Când toată lumea se pregătea de cele două reprize adiționale, FCSB a profitat din plin de naivitatea israelienilor! La o lovitură liberă pentru Maccabi, toți jucătorii lui Zarko Lazetić au venit în careul lui Târnovanu, însă centrarea trimisă n-a depășit primul om al FCSB-ului! Și s-a declanșat un contraatac-fulger, pe traseul Phelipe – Popa – Baeten, ultimul punctând pentru 1-0 (89).
Așa s-a și terminat, iar FCSB merge în turul III preliminar al Ligii Campionilor, fiind prima echipa românească care atinge această fază după trei ani! În turul următor, campioana României va da de Sparta Praga (Cehia). FCSB va juca prima manşă, în deplasare, pe 6 sau 7 august, iar revanşa va avea loc la Bucureşti, pe 13 august.
Un amănunt important: de acum încolo, orice ar face în tururile preliminare rămase, FCSB are locul asigurat în grupele Conference League. Ceea ce înseamnă și o mare lovitură financiară, după cum Adevărul a explicat aici.
Turul II preliminar al Ligii Campionilor
Astăzi: Maccabi Tel Aviv – FCSB 0-1 (1-1 în tur)
Turul II preliminar al Ligii Europa
1 august: Rijeka - Corvinul Hunedoara (0-0 în tur)
De la ora 21.00, Prima Sport 2
Turul II preliminar al Conference League
1 august: Neman Grodno – CFR Cluj (0-0 în tur)
Meciul se va juca la Gyor (Ungaria), de la ora 21.00
1 august: Universitatea Craiova – Maribor (0-2 în tur)
Meciul se va juca pe „Ion Oblemenco“, de la ora 20.00 (Digi Sport 1, Prima Sport 1)
Sursa: adevarul.ro