Luptele continuă în Belgorod, susțin milițiile anti-Kremlin. Momentul în care distrug echipamente rusești VIDEO

Luptele continuă în Belgorod, susțin milițiile anti-Kremlin. Momentul în care distrug echipamente rusești VIDEO

Miliția rusă anti-Vladimir Putin care a pătruns joi în regiunea Belgorod, la granița cu Ucraina, susține că a distrus echipamente militare rusești și că luptele continuă, în timp ce guvernatorul regiunii a anunțat evacuarea a mii de locuitori, relatează Newsweek.

Grupările paramilitare au publicat imagini cu luptele din Belgorod FOTO Captură

Grupările paramilitare au publicat imagini cu luptele din Belgorod FOTO Captură

Legiunea „Libertatea Rusiei”, formată la câteva săptămâni de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022, a postat pe canalele sale imagini aeriene și fotografii care, potrivit acesteia, arată „demilitarizarea' armatei lui Putin în regiunea Belgorod”.

Am distrus un mortier autopropulsat 2S4 'Tiulpan' și KAMAZ cu muniția lor", a anunțat pe Twitter grupul, care este format din dezertori din forțele armate ruse, precum și din voluntari ruși și belaruși.

Ilia Ponomarev, un politician rus în exil care susține că este reprezentantul politic al Legiunii pentru Libertatea Rusiei, a declarat joi pentru Newsweek că grupul, alături de Corpul Voluntarilor Ruși (RVC), a pătruns în orașul de frontieră Șebekino. RVC spune că printre membrii săi se numără ruși care luptă de partea Ucrainei și împotriva regimului de la Kremlin.

Legiunea a publicat vineri o fotografie care, potrivit acesteia, arată un tanc cu steagul grupării în satul Novaia Tavoljanka. Într-o actualizare pe canalul său Telegram, aceasta a declarat că unii dintre membrii săi au fost răniți.

Avem lupte active la periferia satului Novaia Tavoljanka. Din nefericire, există legionari răniți, dar libertatea se câștigă prin sânge”, a transmis Legiunea într-un comunicat. „Toți răniții au fost deja transportați la spital".

Grupul de partizani a postat, de asemenea, pe Twitter o înregistrare video în care unul dintre luptătorii săi spune că „Rusia va fi liberă”.

Ponomarev a declarat anterior pentru Newsweek că Legiunea, care a fost declarată organizație teroristă de către Curtea Supremă a Rusiei în luna martie, dorește "să elibereze Rusia de putinism".

Gladkov a declarat vineri pe canalul său Telegram că peste 2.500 de persoane se află în centre de cazare temporară în regiunea Belgorod. El a mai spus că două femei au fost ucise după ce un bombardament ucrainean a lovit o mașină.

Focul de artilerie este folosit pentru a acoperi orice punct în care este detectată mișcarea legionarilor și a RVC. Lângă Tavoljanka, inamicul a distrus o mașină Renault cu civili, confundând-o cu una a grupului nostru de sabotaj. Cel puțin doi civili au fost uciși, iar acest lucru este o consecință directă a neprofesionalismului armatei lui Putin", se arată în comunicatul Legiunii.

Grupările paramilitare pro-ucrainene au susținut vineri că poartă în continuare lupte în regiunea de graniță Belgorod, contrazicând declarațiile Ministerului rus al Apărării conform cărora incursiunea acestora a fost respinsă joi.

Legiunea Libertatea Rusiei a publicat pe rețelele de socializare înregistrări despre care susțin că sunt din satul Novaia Tavoljanka, în apropiere de orașul Șebekino, de unde au fost evacuați civili.

Autoritățile ruse au afirmat joi că au respins incursiunea grupării, ucigând 50 dintre atacatori, dar rebelii au susținut vineri că sunt încă angajați în ostilități.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”