Lupte în estul Ucrainei: Guvernatorii din Lugansk şi Doneţk anunţă uciderea mai multor civili în ultimele 24 de ore
Cel puţin cinci civili au fost ucişi în ultimele 24 de ore în regiunea Lugansk din estul Ucrainei, epicentrul luptelor împotriva trupelor ruse, a anunţat vineri dimineaţa guvernatorul regiunii, Serghei Gaidai, informează AFP şi dpa.
Patru civili au fost ucişi la Severodoneţk, capitala regională aflată sub controlul autorităţilor ucrainene şi pe care ruşii încearcă să o cucerească, iar 50 de imobile au fost avariate, a subliniat guvernatorul. Un bărbat a fost de asemenea ucis de un obuz la Komîşuvaha, la 50 de kilometri de Severodoneţk.
"Locuitorii din Severodoneţk au uitat ce este un armistiţiu de cel puţin o jumătate de oră", a scris Serghei Gaidai pe Telegram. "Ruşii lovesc fără încetare cartierele rezidenţiale", a adăugat el.
Foto: (c) STR / EPA
Pavlo Kirilenko, guvernatorul Doneţkului, altă regiune din Donbas în estul Ucrainei, a informat joi seara în legătură cu cinci civili ucişi în timpul zilei.
Într-un discurs video susţinut joi seara, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că duce un "genocid" în Donbas. "Actuala ofensivă a ocupanţilor în Donbas ar putea lăsa regiunea fără locuitori", a afirmat Zelenski, acuzându-i pe ruşi că vor să "transforme în cenuşă" Severodoneţk şi alte oraşe din regiune. Forţele ruse întreprind "deportări" şi "masacre în masă împotriva civililor" în Donbas, a continuat Zelenski, denunţând "o politică evident de genocid dusă de Rusia".
Potrivit cifrelor oficiale ale Ucrainei, circa 1.500 de persoane au fost ucise în luptele grele din oraşul Severodoneţk de la începutul războiului. Printre acestea se numără soldaţi, dar şi civili, a subliniat vineri şeful administraţiei militare locale Oleksandr Striuk, potrivit dpa.
Foto: (c) ALESSANDRO GUERRA / EPA
De asemenea, mulţi dintre locuitori au fugit din Severodoneţk. Dintre cei 130.000 de locuitori câţi îi avea înainte oraşul, doar în jur de zece la sută se află încă acolo.
Unii observatori au exprimat temeri că unităţile militare ucrainene din Severodoneţk ar putea fi încercuite de forţele ruse şi de cele proruse din estul Ucrainei.
Un lider separatist prorus din estul Ucrainei a afirmat că mai mult de 5.000 de prizonieri ucraineni de război se află în mâinile autoproclamatei republici populare Doneţk, potrivit TASS.
Foto: (c) ALESSANDRO GUERRA / EPA
Vineri este a 93-a zi de război. Rusia a atacat Ucraina pe 24 februarie. AGERPRES