Luptătorul MMA Conor McGregor, sportivul cel mai bine plătit din lume în 2020 (Forbes)
Irlandezul Conor McGregor, starul artelor marţiale mixte (MMA), a fost sportivul cel mai bine plătit din lume în 2020, cu venituri de aproximativ 180 milioane de dolari (149 milioane euro), graţie activităţilor sale comerciale, conform revistei Forbes, informează AFP.
McGregor, în vârstă de 32 ani, a disputat o singură luptă în cursul anului trecut, obţinând 22 de milioane dolari graţie victoriei obţinute în faţa americanului Donald Cerrone.
Restul de 158 milioane dolari provin, aşadar, din activităţile sale comerciale, în special din vânzarea acţiunilor deţinute la o marcă de whisky.
Potrivit Forbes, luptătorul irlandez a fost unul dintre cei patru sportivi care au câştigat peste 100 milioane dolari în 2020.
Fotbalistul argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona) ocupă locul secund pe această listă, cu 130 milioane dolari, urmat de o altă vedetă a sportului cu balonul rotund, portughezul Cristiano Ronaldo (Juventus Torino), cu 120 milioane dolari.
Americanul Dak Prescott, quarterback-ul echipei de fotbal american Dallas Cowboys, completează cvartetul fruntaş, cu venituri de 107,5 milioane dolari, devansându-l pe starul baschetului profesionist nord-american LeBron James (Los Angeles Lakers), care a adunat 96,5 milioane dolari în 2020.
Pe lista dată publicităţii de Forbes mai figurează fotbalistul brazilian Neymar, atacantul echipei Paris Saint-Germain (95 milioane dolari) şi tenismanul elveţian Roger Federer, care, chiar dacă nu a disputat decât un singur turneu în 2020, se află totuşi în topul 10 al câştigurilor, cu 90 milioane dolari.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Conor McGregor/ The Chippy Abu Dhabi / Facebook.com