Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO

Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO

Mamiferul, vizibil subnutrit, a fost observat pentru prima dată marţi în râu, la aproximativ 70 km de Paris. După încercări eşuate de a o încuraja să înoate, salvatorii sunt pesimişti cu privire la şansele sale de supravieţuire, conform BBC .

Până acum, salvatorii i-au oferit hering îngheţat şi păstrăv, dar animalul nu pare să fi acceptat hrana.

Autorităţile franceze au considerat că injecţia cu vitamine îi va stimula apetitul şi o va ajuta să parcurgă lunga călătorie de 160 de kilometri înapoi pe râu pentru a ajunge în Canalul Mânecii, de unde va putea înota înapoi în habitatul său arctic.

„Trebuie să fie mutată în următoarele 24, maxim 48 de ore, aceste condiţii nu sunt bune pentru ea”, a declarat şefa Sea Shepherd France, Lamya Essemlali, pentru agenţia de presă AFP.

Specialiştii au „mici speranţe” cu privire la şansele de supravieţuire ale balenei vizibil subponderală, a spus Essemlali.

O altă opţiune luată în considerare este scoaterea balenei din râu în întregime, dar pentru aceasta ar fi nevoie ca mamiferul să aibă suficientă forţă pentru a supravieţui unei călătorii şi mai riscante.

Oficialii au declarat sâmbătă că au apărut mici pete pe pielea balenei, dar nu era încă clar dacă a fost o reacţie la apa dulce a râului Sena - spre deosebire de habitatul său natural de apă sărată - sau un semn al deteriorării stării de sănătate a animalului.

FOTO Profimedia

Observatorii ştiinţifici au declarat că balena se comporta ciudat, ieşind la suprafaţă doar pentru scurt timp şi emiţând mai puţine sunete, aşa cum se aşteaptă de la o balenă, ceea ce ridică şi mai multe semne de întrebare cu privire la starea de sănătate a acesteia.

Experţii sunt nedumeriţi de modul în care balena a reuşit să se îndepărteze atât de mult de habitatul său natural - apele reci ale Arcticii şi ale subarcticii.

Balenele Beluga se aventurează ocazional spre sud toamna, pentru a se hrăni, atunci când se formează gheaţa, dar călătoriile atât de îndepărtate de habitatul său sunt foarte rare.

Totuşi, în luna mai, o balenă ucigaşă a fost găsită moartă după ce a înotat pe râul Sena în Normandia. Un plan de a ghida masculul de patru metri înapoi în mare cu ajutorul unor stimuli acustici a eşuat, iar experţii au concluzionat ulterior că aceasta era grav bolnavă.

În 2019, o balenă moartă a fost găsită în râul Tamisa, în apropiere de Gravesend. Acest lucru s-a întâmplat la doar câteva săptămâni după ce o balenă cu cocoaşă văzută înotând în aceeaşi porţiune de apă a murit. S-a crezut că aceasta a ajuns în Tamisa din cauza unei erori de navigaţie, posibil în timpul mareelor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”