Lula da Silva: Nici Putin şi nici Zelenski nu sunt pregătiţi pentru pace
Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat miercuri că ţara sa depune eforturi pentru pacea în Ucraina, dar că nici liderul ucrainean Volodimir Zelenski şi nici cel al Rusiei, Vladimir Putin, nu sunt pregătiţi pentru discuţii de pace în acest moment, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Lula da Silva. FOTO EPA EFE
Lula da Silva a afirmat că propunerile de pace pe care le caută cu alte ţări neutre vor fi gata pentru atunci când Rusia şi Ucraina vor fi pregătite să negocieze.
„ Nici Putin şi nici Zelenski nu sunt pregătiţi pentru pace (...). Rolul Braziliei este de a încerca să ajungă la o propunere de pace ( împreună cu alţii) pentru momentul în care ambele ţări vor dori aceasta", a afirmat președintele Braziliei în faţa corespondenţilor străini, în cadrul unei conferinţe de presă.
După ce a încercat să formeze un grup de ţări neutre pentru a demara negocierile de pace, Lula da Silva a fost criticat pentru că a spus că Ucraina şi Rusia sunt responsabile în egală măsură pentru război.
„Cu cât lumea are mai multă nevoie de pace, cu atât are mai puţină pace"
Ales anul trecut pentru un al treilea mandat, preşedintele de stânga al Braziliei a atacat puterile occidentale care sprijină Ucraina şi membri permanenţi în Consiliul de Securitate al ONU pentru că nu au oprit războiul.
„Consiliul de Securitate nu a funcţionat. SUA au invadat Irakul, Franţa şi Anglia au invadat Libia, iar acum Rusia. Şi fiecare are drept de veto", a declarat el.
În această primă conferinţă de presă cu corespondenţii străini de la preluarea mandatului la 1 ianuarie, Lula a comentat cu privire la eforturile sale în încercarea de a aduce Ucraina şi Rusia la masa negocierilor, afirmând că „este necesar să oprim acest război", deoarece „cu cât lumea are mai multă nevoie de pace, cu atât are mai puţină pace", potrivit EFE.
Liderul brazilian a afirmat că „primul lucru" pe care Brazilia „îl face este să nu participe la acest război", care, în opinia sa, a evidenţiat încă o dată faptul că lumea „are nevoie de o nouă guvernanţă globală".
Potrivit președintelui, conflictul declanşat de invazia rusă în Ucraina „ar fi trebuit să fie discutat la Naţiunile Unite", dar „membrii Consiliului de Securitate sunt cei care duc războiul" şi care „cred că războiul se va încheia doar atunci când una dintre părţi se va impune" în faţa celeilalte pe cale militară, a spus el.
Președintele brazilian a admis că o „propunere de pace poate fi discutată doar atunci când cele două ţări (în conflict) o doresc", dar a insistat că liderii mondiali trebuie să lucreze pentru a genera o astfel de situaţie, în loc să „alimenteze" războiul.
Critici cu privire la „impasibilitatea ONU"
Lula da Silva a apreciat drept „impresionantă impasibilitatea ONU" în faţa războiului din Ucraina şi a tensiunilor crescânde în Israel şi Orientul Mijlociu, care ameninţă să declanşeze noi conflicte globale.
Președintele Brazilei consideră că liderii mondiali au „obligaţia" de a „găsi o modalitate de a opri toate războaiele", care au efecte devastatoare „pentru economie", un cost uman foarte ridicat şi agravează inegalităţile „imense" şi „scandaloase" care există pe planetă.
„La ora actuală, aproape toate (ţările) investesc în arme" care alimentează conflictele şi „nu ştim cât de mult investesc pentru a pune capăt foametei şi mizeriei în lume", a spus el.
Sursa: adevarul.ro