Lukoil nu a primit răspunsul UE privind activele puse sub sechestru în România

Lukoil nu a primit răspunsul UE privind activele puse sub sechestru în România

Lukoil nu a primit încă un răspuns de la Comisia Europeană (CE) în privința activelor puse sub sechestru în România, a afirmat luni președintele grupului rus, Vagit Alekperov, transmite TASS.  Lukoil vrea să implice UE în dosarul de evaziune fiscală din România

Săptămâna trecută, Lukoil a solicitat ajutorul Comisiei Europene pentru a putea răspunde la acuzațiile de spălare de bani și evaziune fiscală aduse rafinăriei sale din România, a anunțat vicepreședintele pentru rafinare de la Lukoil, Thomas Mueller. Și Vagit Alekperov i-a scris o scrisoare vicepreședintelui CE Maros Sefcovic, responsabil pentru Uniunea energetică, în care cere o 'investigație mai deschisă, în condițiile în care activitatea stabilă la rafinărie afectează aprovizionarea cu produse petroliere în toată Uniunea Europeană'.

Luna aceasta, Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au extins cercetările față de SC Petrotel Lukoil SA Ploiești și directorul acesteia, Bogdanov Andrey Iurevici, și sub aspectul infracțiunii de folosire cu rea credință a creditului societății și o nouă faptă de spălare de bani care ar fi dus la decapitalizarea societății, prejudiciul estimat fiind de aproape 1,2 miliarde euro și peste 1,5 miliarde dolari.

Comisia Europeană a confirmat că a primit scrisoarea venită de la Lukoil și că investighează acest caz, dar nu a făcut alte comentarii.

'Nu, scrisorile au fost analizate recent. Sper că se va rezolva această problemă', a declarat luni Alekperov.

În replică, Lukoil a respins acuzațiile de spălare de bani și evaziune fiscală față de Petrotel-Lukoil și angajații săi, făcute de Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. 'Lukoil operează în România din 1998 și este una dintre cele mai mari companii energetice de pe piața regională. Lukoil este un contribuabil prompt la bugetul de stat și un furnizor de produse de calitate către consumatorii români', susține grupul petrolier. De asemenea, Lukoil a anunțat că intenționează să facă apel la decizia procurorilor și că se așteaptă o anchetă obiectivă, în conformitate cu legislația din România și Uniunea Europeană.

Lukoil România este unul dintre liderii pieței petroliere românești, având o cotă de aproximativ 20% din piața totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deține rafinăria Petrotel și comercializează carburanți printr-o rețea de 300 de stații de distribuție. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…