Lukaşenko anunţă că Belarus şi Rusia şi-ar putea uni trupele în cazul unei ameninţări dinspre Occident

Lukaşenko anunţă că Belarus şi Rusia şi-ar putea uni trupele în cazul unei ameninţări dinspre Occident

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat vineri că a convenit cu omologul său rus Vladimir Putin că ţările lor şi-ar putea uni trupele în cazul unei ameninţări dinspre Occident, a relatat agenţia de presă BelTA, citată de Reuters.

Lukaşenko este supus în ţara sa unei ample mişcări de contestare după realegerea sa în alegerile prezidenţiale din 9 august, aceasta fiind cea mai mare provocare din cei 26 de ani de când se află la putere. El a adăugat că nici măcar un singur soldat rus nu a trecut deocamdată frontiera către Belarus.

El a acuzat ţările occidentale că încearcă să îl înlăture de la putere pentru ca în acest fel ele să slăbească Rusia. Pentru Occident, ''Belarus este doar o trambulină către Rusia, ca întotdeauna. Spre deosebire de Hitler, care şi-a trimis armata asupra Moscovei, ei încearcă să spargă puterea la locul ei, să o înlocuiască cu una nouă care va cere un ajutor militar unei alte ţări şi va desfăşura trupe'', a adăugat liderul belarus.

Pe de altă parte, Aleksandr Lukaşenko a ameninţat că va lua măsuri de retaliere dacă se adoptă sancţiuni contra ţării sale în legătură cu alegerile prezidenţiale din 9 august, despre care opoziţia belarusă susţine că au fost fraudate.

În timpul unei vizite la o fabrică de produse lactate din estul Belarusului, Lukaşenko a ameninţat cu tăierea rutelor de tranzit prin Lituania şi cu boicotarea porturilor lituaniene în cazul în care ţara sa va fi supusă sancţiunilor.

''Am dat instrucţiuni guvernului să prezinte o propunere privind reorientarea tuturor fluxurilor comerciale dinspre porturile lituaniene către altele'', a afirmat liderul belarus, citat de BelTA.

Anterior în cursul zilei de vineri, liderul de la Minsk a ordonat ca jumătate din efectivele armatei belaruse să intre în starea de pregătire de luptă, ca răspuns la ceea ce el numeşte ameninţări din partea Occidentului.

Zeci de mii de belaruşi au ieşit pe străzi în ultimele aproape trei săptămâni pentru a denunţa realegerea lui Lukaşenko, pe care o consideră frauduloasă, estimând că adevărata câştigătoare a scrutinului prezidenţial este reprezentanta opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, care s-a refugiat în Lituania după scrutin.

Măsurile brutale luate de poliţie contra manifestanţilor în Belarus în zilele care au urmat alegerilor s-au soldat cu trei morţi, zeci de răniţi şi peste 7.000 de persoane arestate.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”