Lukaşenko afirmă că Putin i-a promis ajutor pentru asigurarea securităţii Belarusului şi respinge medierea externă
Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, aflat în dificultate în urma unei masive mişcări de contestare post-electorală, a respins sâmbătă orice mediere externă între el şi opoziţie şi a susţinut că omologul său rus Vladimir Putin l-a asigurat cu privire la un ajutor al Rusiei pentru securitatea Belarusului, relatează agenţia Belta, citată de AFP şi Reuters.
''Ne-am înţeles cu el (cu Vladimir Putin): imediat ce facem prima cerere, un ajutor complet va fi furnizat (de către Rusia) pentru asigurarea securităţii Belarusului'', a spus Lukaşenko în urma unei convorbiri telefonice cu liderul de la Kremlin. ''Când este vorba despre dimensiunea militară, avem un acord cu Federaţia Rusă în cadrul Uniunii (Rusia-Belarus) şi OTCS (Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă)'', a amintit el, după ce a pus actualele manifestaţii din Belarus pe seama unor ingerinţe externe.
Lukaşenko a mai menţionat că a convenit cu Putin să continue ''consolidarea'' Uniunii între Rusia şi Belarus, o alianţă interguvernamentală între cele două ţări.
Pe de altă parte, preşedintele belarus a respins orice mediere externă, propusă în special de Polonia şi ţările baltice, pentru a ajunge la o înţelegere cu opoziţia care contestă rezultatul scrutinului prezidenţial pe care el l-a câştigat cu peste 80% din voturi şi care a generat ample manifestanţii reprimate de forţele de ordine. ''Nu avem nevoie de niciun guvern străin, de niciun mediator'', a punctat Lukaşenko în timpul unei reuniuni cu ministrul său al apărării.
Polonia, Lituania şi Letonia au propus miercuri un plan de mediere care să prevadă crearea unui ''Consiliu naţional'' pentru soluţionarea crizei politice din Belarus. ''Fără a dori să-i ofensez pe liderii acestor republici, aş dori să le spun să-şi vadă de treabă'', a răspuns sâmbătă Lukaşenko acestei iniţiative.
''Nu vom vinde ţara nimănui, vom fi stăpâni pe situaţie'', a promis Lukaşenko, în timp ce în stradă continuă protestele împotriva realegerii sale pentru al şaselea mandat prezidenţial consecutiv, manifestaţii soldate până în prezent cu cel puţin doi morţi, circa trei sute de răniţi şi peste 7.000 de arestări.
Înaintea discuţiei cu omologul său rus, Lukaşenko a spus că doreşte să vorbească cu acesta pentru că în opinia sa şi Rusia poate fi ameninţată, iar dacă ''dacă belaruşii nu rezistă, valul va ajunge până acolo''.AGERPRES