Luka Modric riscă până la 5 ani de închisoare! De ce e acuzat starul lui Real Madrid
Mijlocaşul Luka Modric (Real Madrid) şi fundaşul Dejan Lovren (Lyon) au fost inculpaţi din nou pentru mărturie mincinoasă în Croaţia, în cadrul unui proces de corupţie care a zguduit fotbalul local, transmite AFP.
Luka Modric e judecat pentru mărturie mincinoasă. Foto EPA EFE
Cei doi internaţionali croaţi au depus mărturie într-un proces intentat în 2017 fostului patron al lui Dinamo Zagreb, Zdravko Mamic, şi altor trei persoane în legătură cu sumele de transfer vărsate de Tottenham pentru Modric în 2008 respectiv de Lyon pentru Lovren în 2010.
Modric şi Lovren au fost deja puşi sub acuzare pentru aceste fapte în 2018, dar urmărirea judiciară a fost abandonată câteva luni mai târziu, în contextul în care Croaţia a devenit vicecampioană mondială la CM 2018 din Rusia cu aportul celor doi.
Fără a le dezvălui numele, parchetul croat a indicat într-un comunicat că i-a inculpat pe doi cetăţeni croaţi, unul născut în 1985 şi altul în 1989, pentru ''mărturie mincinoasă'' în faţa unui tribunal la Osijek în 2017, în procesul contra patru acuzaţi judecaţi pentru abuz de putere. Conform presei croate, cei doi inculpaţi sunt Luka Modric şi Dejan Lovren.
Președintele lui Dinamo Zagreb a fugit în Bosnia
Faptele privesc mai precis semnăturile de pe anexele contractelor lor cu Dinamo Zagreb în raport cu transferurile lor. Delictul de mărturie mincinoasă este pasibil cu o pedeapsă cu închisoarea de la şase luni la cinci ani, conform codului penal croat.
Zdravko Mamic, care şi-a găsit refugiu în Bosnia, a fost condamnat după procesul din 2017 la şase ani şi jumătate de închisoare pentru deturnarea de la club a peste 15 milioane de euro alături de complicii săi. Prejudiciul adus statului s-a ridicat la 1,5 milioane de euro. Zoran, fratele lui Zdravko, care a fugit de asemenea în Bosnia, a fost condamnat la patru ani şi opt luni de închisoare
Fapta celor doi s-ar fi petrecut în 2017, an în care Zdravko Mamic, fostul patron al lui Dinamo Zagreb, era anchetat în Croația pentru delapidare. Ulterior, Mamic a fost condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare. Acum, Modric și Lovren riscă, la rândul lor, o pedeapsă cuprinsă între 5 luni și 5 ani în spatele gratiilor.
Cei doi fotbaliști ar fi dat declarații false pentru a-l proteja pe Mamic în dosarul pentru delapidare. Atât Modric, cât și Lovren au jucat la Dinamo Zagreb și au fost apropiați de fostul finanțator al echipei.
Sursa: adevarul.ro