Lucruri care NU ni se spun! Amănunte-ȘOC despre cum s-a modificat Codul penal pentru a permite jocul cu autonomia

Lucruri care NU ni se spun! Amănunte-ȘOC despre cum s-a modificat Codul penal pentru a permite jocul cu autonomia

Lucruri care NU ni se spun! Amănunte-ȘOC despre cum s-a modificat Codul penal pentru a permite jocul cu autonomia furnizate de profesorul Petrișor Peiu într-un material publicat pe Ziare.com .

Dupa ce Romania este obosita de cativa ani de zeci si sute de mese rotunde, conferinte si dezbateri, publice sau mai putin publice, despre inepuizabila tema a "razboiului hibrid", la 6 iunie 2019 se descopera victima perfecta a unui astfel de razboi.

Adica de ani de zile, generali cu umerii grei de epoleti, analisti umflati cu pompa, directori si palmasi ai diferitelor cluburi, centre si asociatii, toti gafaind de povara grea a apararii tarisoarei care le apasa umerii firavi, toti ne dau lectii de "rezilienta" si dintr-o data viata isi bate joc de ei, expunandu-ne in toata splendoarea sa o natiune vulnerabila, fara legi bune si fara institutii care sa aplice legea.

Hai, mai, oameni buni sa fim seriosi: nimeni n-a observat ca de 10 ani s-a modificat Codul penal pentru a permite jocul cu autonomia, nimeni n-a observat ca se construiesc cimitire fara autorizatii si avize, nimeni n-a observat sabotarea Romaniei de catre guvernul Viktor Orban si acum, ce sa vezi? Dupa un razboi hibrid ca la carte, Bucurestiul il trimite la locul faptei chiar pe autorul golaniei din 10 august 2018?

Acum exact 10 ani, in iunie 2009, Catalonia a fost adusa in Romania, cu ocazia modificarii Codului Penal. Noul Cod Penal, adoptat atunci, prin asumarea raspunderii penale, a intrat in vigoare abia in 2014. Ei bine, incepand cu 2014, orice a devenit posibil in judetele Harghita si Covasna, iar scandalul cimitirului de la Valea Uzului a devenit inevitabil, el nefiind decat o piesa in tabloul general al provocarilor autonomiste impotriva Romaniei.

De ce se intampla toate acestea? Simplu: pentru ca nu mai este o infractiune sa ataci ordinea constitutionala din Romania. Sintagma "ordinea constitutionala" include caracterul "national, suveran, independent, unitar si indivizibil al statului roman".

Cum s-a ajuns aici? La fel de simplu, modificand Codul Penal si dezincriminand infractiunile de schimbare a ordinii constitusionale, adica deschizand o poarta cat China de mare pentru toate actiunile nelegale patronate de catre multi politicieni maghiari.

Iata mai jos, cum s-a schilodit, incepand cu 2006, prevederea penala privind infractiunea impotriva caracterului unitar si indivizibil al statului roman:

Pana in anul 2006, ART. 166^1 din Codul Penal definea astfel infractiunea impotriva ordinii constitutionale:

"Initierea, organizarea, savarsirea sau sprijinirea de actiuni care pot pune in pericol sub orice forma ordinea constitutionala, caracterul national, suveran, independent, unitar si indivizibil al statului roman se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Fapta de a indemna publicul la savarsirea faptelor prevazute in alin. 1 se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.

Daca fapta prevazuta in alin. 2 a avut ca urmare savarsirea infractiunii la care s-a indemnat, pedeapsa este cea prevazuta de lege pentru acea infractiune."

In anul 2006, cu UDMR la guvernare, infractiunea respectiva se modifica astfel (prin Lege nr. 278/2006):

ART. 166^1

" Actiuni impotriva ordinii constitutionale

Intreprinderea oricarei actiuni pentru schimbarea prin actiuni ilegale si prin violenta a ordinii constitutionale sau a caracterului national, suveran, independent, unitar si indivizibil al statului roman se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Intreprinderea oricarei actiuni pentru schimbarea prin violenta a ordinii constitutionale se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi."

Iar in 2009, cu ocazia modificarilor majore ale Codului Penal, apare, in LEGE Nr. 286/2009 din 17 iulie 2009 privind Codul Penal, prevederea in vigoare acum:

"ART. 397

Actiuni impotriva ordinii constitutionale

(1) Actiunea armata intreprinsa in scopul schimbarii ordinii constitutionale ori al ingreunarii sau impiedicarii exercitarii puterii de stat se pedepseste cu inchisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.

(2) Intreprinderea de actiuni violente impotriva persoanelor sau bunurilor savarsite de mai multe persoane impreuna, in scopul schimbarii ordinii constitutionale ori al ingreunarii sau impiedicarii exercitarii puterii de stat, daca se pune in pericol securitatea nationala, se pedepseste cu inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi."

Sa ne dam un pas in spate si sa admiram opera clasei noastre politice: daca pana in 2006 era o infractiune sa initiezi sau sa organizezi actiuni care sa puna in pericol caracterul unitar si indivizibil al statului roman, in 2006 a devenit infractiune doar actul de schimbare prin actiuni ilegale si prin violenta a respectivului caracter.

Atentie la conjunctia "si"!!! Adica, daca actiunile de schimbare a ordinii constitutionale nu sunt violente, ele nu mai sunt infractiuni.

Si uite-asa au aparut, exact dupa 2006, manifestarile privind autonomia Tinutului Secuiesc:

- in vara lui 2007, Consiliul Judetean Covasna a amplasat un panou de 18 metri patrati care marcheaza intrarea in Tinutul Secuiesc;

- in februarie 2008, Consiliul National Secuiesc anunta rezultatele unui sondaj, denumit neoficial referendum privind autonomia asa-numitului "Tinut Secuiesc". Astfel, 99,3% dintre cei intervievati s-au declarat in favoarea autonomiei. Referendumul intern, neoficial, cu urne mobile, s-a organizat in decurs de un an in judetele Covasna, Harghita si Mures. La acest au raspuns circa 200.000 de etnici maghiari din Covasna, Harghita si Mures;

- in mai 2009, Presedintele Consiliului National Secuiesc, Izsak Balazs, anunta ca Tinutul Secuiesc a obtinut codul ".sic" pentru un domeniu de Internet;

- in noiembrie 2009, Consilierii judeteni harghiteni au aprobat un proiect de hotarare prin care steagul Consiliului National Secuiesc devine si steagul judetului Harghita si poate fi folosit la manifestari festive;

- In mai 2011, la Bruxelles s-a deschis o Reprezentanta a Tinutului Secuiesc. Pe 31 mai, la Buxelles a avut loc receptia organizata de europarlamentarii UDMR Laszlo Tokes, Iuliu Winkler si Sogor Csaba, cu ocazia deschidererii reprezentantei.

Si pentru ca nimic sa nu mai poata opri toate aceste provocari, lucrurile s-au clarificat definitiv prin Codul penal adoptat in 2009: acum nu mai este infractiune decat actiunea armata pentru schimbarea ordinii constitutionale! Adica orice este posibil, cu singura conditie sa nu fie o actiune armata, iar singura cale sa gasim astfel de infractori aste sa prindem o armata care ataca Romania si sa o aducem in fata instantei. Ridicolul unei astfel de formulari nici nu mai merita comentat.

Probabil ca va aduceti aminte de propunerea facuta acum o saptamana ca Peter Eckstein-Kovacs sa fie numit Avocat al Poporului. Ei bine, dragii mosului, poate ati uitat unde era Peter Eckstein-Kovacs in perioada modificarii Codului Penal din anul 2009: era ditamai consilier prezidential pe tema minoritatilor nationale, sub bagheta stapanului absolut al Romaniei de atunci, marele patriot Traian Basescu-Petrov.

Cat priveste succesiunea de evenimente care a condus la batalia romano-maghiara pe cimitirul de la Valea Uzului, ea este o evolutie liniara, previzibila si neglijata total de "statul de drept", adica a acumulat in timp toate ingredientele pentru a detona pe 6 iunie 2019 si a motiva o noua acuzatie a duetului UDMR-Viktor Orban impotriva Romaniei:

- In 1917 aici au fost inhumati 350 de soldati ai armatei austro-maghiare;

- In 1926-27, cimitirul devine loc de veci pentru inca 900 de soldati (romani, rusi, italieni, germani etc);

- Dupa 1990, primarul maghiar al localitatii Sanmartin din Harghita incepe si amenajeaza mormintele maghiare de acolo, fara a avea doua avize obligatorii: pe cel al ONCE (Oficiul National pentru Cultul Eroilor) si pe cel al Ministerului Culturii, totul finantat de catre Ministerul Apararii de la Budapesta, care incalca astfel grosolan tratatele bilaterale si conventia de la Geneva din 1949, cu protocoalele aditionale din 1977;

- Ulterior, primarul roman al localitatii bacauane Darmanesti face axact acelasi tip de lucrari, fara exact aceleasi doua avize cruciale; mai mult, Ministerul Culturii chiar finanteaza lucrarile executate de catre primaria Darmanesti, desi nu isi daduse avizul pentru ele;

- Crucile romanesti sunt acoperite cu saci de gunoi de catre extremistii maghiari;

- Intre timp, in anii 2002-2004, Guvernul emite doua hotarari care seamana confuzie totala: printr-una include cimitirul in domeniul public al comunei bacauane Darmanesti, iar prin cealalta include bunurile din cimitir in patrimoniul public al comunei Sanmartin;

- Saptamana trecuta, consilierii maghiari de la Sanmartin voteaza o hotarare prin care inchid cimitirul pentru public toata saptamana, cu exceptia zilei de duminica;

- Surpriza (sau nu?) maghiarii descuie totusi lacatul cimitirului intr-o miercuri, pe 5 iunie, pentru vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, dar il incuie repede la loc tocmai pentru ziua de 6 iunie, intamplator Ziua Eroilor;

- Pe 6 iunie, cateva sute de unguri blocheaza poarta cimitirului pentru a "se ruga". Singurul lucru pe care nu l-au facut a fost exact sa se roage...

- Cateva sute de romani forteaza portile cimitirului si patrund inauntru pentru un serviciu religios de comemorare, depasind un baraj prost amplasat al jandarmilor, coordonati (culmea!) chiar de catre odiosul Gheorghe-Sebastian Cucos, nimeni altul decat penibilul care a produs oroarea de la 10 august 2018.

Cu sentimentul datoriei implinite, Kelemen Hunor declara: "Romania si-a aratat fata adevarata, prin incidentele din Valea Uzului" (sursa: RFI Romania).

Intrebarea nerostita, care sta pe buzele a milioane de cetateni ai Romaniei este urmatoarea: "Si daca la noi s-ar petrece ceva similar cu Catalonia-2017, ce s-ar intampla?" Raspunsul este Nimic! Nimic, pentru ca noi avem (din 2009, din regimul Petrov) un Cod Penal care nu mai incrimineaza actiunile vizand autonomia unei parti de tara.

Poate ar fi util de inteles de ce puciul catalan nu a avut succes in Spania: pentru ca acolo este o lege normala (Codigo penal), in baza careia pucistii au fost adusi in fata justitiei pentru incalcarea legii. Redam, mai jos, pentru evitarea oricaror neclaritati, articolele din Codul penal spaniol care stau la baza judecarii pucistilor lui Puigdemont (sursa: Codigo Penal):

"Articulo 472. Son reos del delito de rebelion los que se alzaren violenta y publicamente para cualquiera de los fines siguientes:
1. grade Derogar, suspender o modificar total o parcialmente la Constitucion.
2. grade Destituir o despojar en todo o en parte de sus prerrogativas y facultades al Rey o a la Reina, al Regente o miembros de la Regencia, u obligarles a ejecutar un acto contrario a su voluntad.
3. grade Impedir la libre celebracion de elecciones para cargos publicos.
4. grade Disolver las Cortes Generales, el Congreso de los Diputados, el Senado o cualquier Asamblea Legislativa de una Comunidad Autonoma, impedir que se reunan, deliberen o resuelvan, arrancarles alguna resolucion o sustraerles alguna de sus atribuciones o competencias.
5. grade Declarar la independencia de una parte del territorio nacional.
6. grade Sustituir por otro el Gobierno de la Nacion o el Consejo de Gobierno de una Comunidad Autonoma, o usar o ejercer por si o despojar al Gobierno o Consejo de Gobierno de una Comunidad Autonoma, o a cualquiera de sus miembros de sus facultades, o impedirles o coartarles su libre ejercicio, u obligar a cualquiera de ellos a ejecutar actos contrarios a su voluntad.
7. grade Sustraer cualquier clase de fuerza armada a la obediencia del Gobierno.
Articulo 544. Son reos de sedicion los que, sin estar comprendidos en el delito de rebelion, se alcen publica y tumultuariamente para impedir, por la fuerza o fuera de las vias legales, la aplicacion de las Leyes o a cualquier autoridad, corporacion oficial o funcionario publico, el legitimo ejercicio de sus funciones o el cumplimiento de sus acuerdos, o de las resoluciones administrativas o judiciales".

E atat de simplu si de clar ca nici nu mai trebuie tradus ...

Sa fie totusi limpede, macar pentru istorie: cineva, cu nume si prenume a modificat Codul penal in 2006, altcineva, tot cu nume si prenume, a modificat Codul penal din nou in 2009, cineva l-a numit pe Peter Eckstein-Kovacs consilier prezidential taman in anul 2009, cineva, cu nume si prenume, nu a aplicat legea care cere demolarea constructiilor neautorizate, cineva, cu nume si prenume, l-a trimis pe odiosul Cucos sa contribuie la compromiterea armei jandarmilor la Valea Uzului. Si nu trebuie sa fii neaparat printre generalii de simpozion ca sa afli cine sunt acele nume si prenume.

Si pentru ca finit coronat opus, cum credeti ca a participat Guvernul la razboiul hibrid pierdut de Romania? Prin vocea socrului lui Imre Peter, ministrul (nostru?) de externe: "a vorbit la telefon cu omologul din Ungaria, Peter Szijjarto, si i-a cerut, in contextul incidentelor de la cimitirul militar international de la Valea Uzului, sa transmita "un mesaj foarte clar comunitatii maghiare de a evita confruntarile si escaladarea tensiunilor" (sursa: Digi24).

Serios? Guvernul nostru cere unui stat strain sa controleze comportamentul unor cetateni romani?


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…