Lucian Duţă: Mulţumesc mamei domnului Ponta că l-a convins să finalizeze cardul de sănătate

Lucian Duţă: Mulţumesc mamei domnului Ponta că l-a convins să finalizeze cardul de sănătate

Fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă mulţumeşte, vineri, într-un comunicat, mamei premierului Victor Ponta pentru faptul că l-a convins pe fiul său să finalizeze cardul de sănătate, pentru că tergiversarea aprobării cardului "era dovada că Guvernul era preocupat mai mult de actele de corupţie".

Lucian Duţă (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"În primul rând vreau să mulţumesc, în numele pacienţilor români, mamei domnului, Victor Ponta , pentru că l-a convins pe fiul dânsei să finalizedze cardul naţional de sănătate, act care a fost iniţiat şi finalizat de mine în proproţie de 90 la sută. Faptul că Ponta nu a finalizat timp de doi ani şi jumătate acest document este dovada apetitului domnului premier pentru menţinerea corupţiei din sistem prin intermediul căreia şi-a putut aduna bani pentru partidul său, pentru campania electorală", a precizat Duţă, în replică la afirmaţia de vineri a premierul Victor Ponta prin care şi-a exprimat nemulţumirea, faţă de activitatea justiţiei care nu a finalizat cazul " fostului preşedinte al CNAS Lucian Duţă, acuzat de corupţie".

În opinia lui Duţă, premierul ar trebui să asculte mai mult de ceea ce îi spube mama sa.

"Îmi pare rău că premierul Ponta nu o ascultă mai mult pe mama dumnealui, care sigur l-a învăţat să nu mintă şi să nu fure. Proiectul cardului naţional de sănătate nu are nicio legătură cu acţiunea domnului Ponta. Îl rog să nu mai facă presiuni asupra justiţiei, pentru că, într-un stat de drept, justiţia trebuie să fie independentă", a mai spus Duţă.

Premierul Victor Ponta a spus, vineri, când a anunţat semnarea contractului cu Poşta Română pentru distribuirea cardului de sănătate, că "a fost o poveste destul de lungă şi extrem de dificilă".

"Vreau să ştiţi ca am pierdut peste un an de zile în implementarea acestui proiect extrem de important, din cauza unor fapte grave de corupţie, comise de către fosta conducere a Casei, de către domnul Duţă. Sigur, justiţia lucrează în ritmul său cunoscut şi o să tragă la răspundere peste 100 de ani pe cei care au greşit. Important este ca am pierdut un an, pe care l-am recuperat", a declarat premierul.

Guvernul a sesizat în urmă cu un an Direcţia Naţională Anticorupţie pentru nereguli în atribuirea contractului pentru cardul naţional de sănătate, cu efecte în neimplementarea proiectului şi determinarea unei pagube de peste 1,2 milioane euro, comise de fostul preşedinte CNAS Lucian Duţă.

Neregulile au fost sesizate de către inspectorii Corpului de Control al prim-ministrului.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”