Lucescu: Nu jucătorii au refuzat să se întoarcă în Ucraina, ci agenţii lor nu i-au lăsat
Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-un interviu acordat ziarului Segodnya, că jucătorii care au plecat de la echipă de teama situaţiei tensionate au refuzat să revină în Ucraina la sfaturile impresarilor.
"Este necesar să explic ce s-a întâmplat. Nu a fost dorinţa jucătorilor, ci munca agenţilor. Cu câteva ore înaintea meciului cu Olympique Lyon a apărut Kia (n.r. - impresarul britanic de origine iraniană Kia Zhoorabkhian. Şi după meci, la două noaptea, i-a luat pe jucători. Pe cei foarte talentaţi: Teixeira, Douglas, Fred. Ceilalţi nu sunt atât de importanţi. A încercat să facă la fel cu Adriano, Ilsinho, Marlos şi Taison. Dar ei au refuzat. Scopul lui este să-i facă pe jucători liberi de contract şi să câştige bani. Asta e greşit. Ăsta e alibiul lui. Vrea să se folosească de situaţia din ţară şi să ia jucătorii liberi. Dar ei au contracte. Ferreyra are un alt impresar. Dar şi el încearcă să profite de situaţie. Deşi am spus-o: ne vom antrena şi juca la Harkov şi ne vom întoarce la Doneţk când lucrurile vor deveni mai bune", a spus Lucescu, informează shakhtar.com .
Mircea Lucescu îl acuză pe Kia Zhoorabkhian de acţiuni de tip mafiot. "Vom vedea dacă jucătorii vor reveni. Noi am avut deja o problemă asemănătoare cu Ilsinho după ce am câştigat Cupa UEFA. După ce a plecat de la Şahtior, el a jucat pentru nişte amatori în a patra divizie braziliană. Apoi, TAS a decis că el este dator clubului cu patru milioane de euro. După aceea, el şi-a cerut scuze şi a spus că şi-ar dori să revină, iar acum este un jucător foarte bun. Acest Kia este un mafiot. El va face la fel şi cu Bernard", a completat Lucescu.
Întrebat cum va evolua Şahtior în Supercupa Ucrainei contra echipei Dinamo Kiev, Lucescu a răspuns: "Este o situaţie foarte neplăcută, pentru că totul s-a întâmplat în ultimul moment. După meciul cu Lyon, jucătorii dădeau interviuri şi spuneau că totul este ok, că se vor întoarce în ţară şi vor munci. Dar apoi, la hotel, s-a întâmplat altceva. Acest agent este membru al Mafiei. Şi el şi Junior Mendoza. Ar trebui să ne adresăm FIFA şi UEFA".