Lovitură de teatru! ANI a sesizat Parchetul în cazul primarului Nicușor Dan
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul în cazul primarului general Nicușor Dan, pe care îl acuză de stare de incompatibilitate și de conflict de interese de natură administrativă.
Astfel, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Nicușor Dan a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul Penal și a infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal.
Instituția susține că amenda contravențională aplicată de către o instituție publică „persoanei fizice” Nicușor Dan a fost achitată de Primăria Municipiului București, iar demersurile de contestare la instanța abilitată au fost efectuate de către Direcția Juridic din cadrul Primăriei Municipiului București pentru primar, atât în calitate de persoana fizică, cât și în calitate de primar general, documentul purtând semnatura olografă a acestuia, distinct pentru ambele calități.
În plus, în perioada 7 august – 7 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al ALPAB, a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat.
Prin acest demers, bugetul ALPAB a fost suplimentat de la 11.517.000 Lei la 14.517.000 Lei. Asfel, susține ANI, Nicușor Dan a încălcat prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.
În plus, ANI a sesizat Instituția Prefectului Capitalei cu privire la legalitatea exercitării de către primarul general Nicușor Dan a celor patru funcții de conducere în cadrul instituțiilor sau serviciilor publice (Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administrația Străzilor București, ALPAB, Centrul Cultural Expo Arte), fără a avea un mandat de reprezentare, dar și Curtea de Conturi în cazul amenzii contravenționale.
Comunicatul integral al ANI:
„Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă, a sesizat organele de urmărire penală și fiscală sau a sesizat Instituția Prefectului Municipiului București în cazul a 2 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:
DAN NICUȘOR DANIEL,
Primar General al Municipiului București
INCOMPATIBILITATE
În perioada exercitării mandatului de primar general, DAN NICUȘOR DANIEL a exercitat și alte funcții de conducere în cadrul a patru instituții sau servicii publice, fără mandat de reprezentare, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada 07 august – 07 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), DAN NICUȘOR DANIEL a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat. Prin acest demers, bugetul ALPAB a fost suplimentat de la 11.517.000 Lei la 14.517.000 Lei. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.
SESIZARE PARCHET – Abuz în serviciu și Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către DAN NICUȘOR DANIEL a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul Penal și a infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât:
– amenda contravențională aplicată de către o instituție publică persoanei fizice DAN NICUȘOR DANIEL a fost achitată de Primăria Municipiului București, iar demersurile de contestare la instanța abilitată au fost efectuate de către Direcția Juridic din cadrul Primăriei Municipiului București pentru DAN NICUȘOR DANIEL atât în calitate de persoana fizică, cât și în calitate de primar general, documentul purtând semnătura olografă a acestuia, distinct pentru ambele calități;
– în perioada 07 august – 07 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al ALPAB, a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat.
SESIZAREA INSTITUȚIEI PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu privire la legalitatea exercitării de către primarul general DAN NICUȘOR DANIEL a celor patru funcții de conducere în cadrul instituțiilor sau serviciilor publice (Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administrația Străzilor București, ALPAB, Centrul Cultural Expo Arte), fără a avea un mandat de reprezentare.
SESIZAREA CURȚII DE CONTURI A ROMÂNIEI cu privire la legalitatea achitării amenzii contravenționale aplicată lui DAN NICUȘOR DANIEL în calitate de persoană fizică, din bugetul Primăriei Municipiului”