Lotul Hogea de la Tulcea
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 28 respectiv 29.05.2015, a inculpaților:
HOGEA CONSTANTIN, primar al municipiului Tulcea, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită,
- efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată,
GEORGESCU CORNEL CONSTANTIN, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită,
În cauză, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile începând din datele de 28 respectiv 29.05.2015, față de inculpații:
POP VALER CONSTANTIN și BRUDIU MARIA, arhitect - șef respectiv secretar în cadrul Primăriei Tulcea, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
HOGEA VALERIA, soția primului menționat, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la luare de mită,
- complicitate la efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 26 octombrie 2007, inculpații Hogea Constantin, Pop Valer Constantin și Brudiu Maria, în calitate primar, arhitect - șef respectiv secretar în cadrul Primăriei Tulcea, au semnat și eliberat pentru firma administrată de inculpatul Georgescu Cornel Constantin o autorizație de construire a unui bloc de locuințe situat în imediata apropiere a unor obiective cu regim special, fără a se fi obținut avizele prealabile de la Ministerul Justiției și Ministerul Apării Naționale, conform legislației în vigoare.
Această acțiune a avut ca urmare obținerea de către firma respectivă a dreptului de a construi un bloc de locuințe cu încălcarea condițiilor legale, dar și un profit viitor prin vânzarea apartamentelor construite.
Urmare a înțelegerii avută cu inculpatul Georgescu Constantin Cornel dar și în scopul protejării intereselor financiare ale acestuia din urmă, a cărui societate avea încheiate mai multe contracte de prestări servicii și execuție lucrări cu Primăria municipiului Tulcea, la finalizarea lucrărilor, respectiv la data de 21 ianuarie 2009, inculpatul Hogea Constantin a primit, cu titlu de mită, un apartament cu trei camere situat în acel imobil, ocupat în prezent de fiica acestuia din urmă.
Pentru a disimula primirea apartamentului respectiv și pentru a crea aparența că respectivul imobil intră în mod legal în proprietatea inculpatului Hogea Constantin, la aceeași dată, fiica și soția sa, au încheiat cu omul de afaceri un contract de vânzare cumpărare, în care au atestat în mod mincinos faptul că contravaloarea locuinței fusese achitată anterior.
Începând cu luna ianuarie 2015, inculpatul Hogea Constantin, beneficiind de sprijinul soției sale, inculpata Hogea Valeria a desfășurat operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de primar, în sensul că, uzând de funcția pe care o deținea, s-a comportat ca administrator de fapt al unei societăți comerciale ce aparținea acesteia din urmă.
Concret, în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite reprezentând sume de bani provenite din închirierea unor spații pentru clipuri publicitare, inculpatul Hogea Constantin s-a interesat despre situația juridică a unui imobil din municipiul Tulcea pe care se află amplasat un panou publicitar electronic, prețul practicat pe piață pentru prestarea unor asemenea servicii, obținerea unor modele de contracte de închiriere spațiu publicitar, depunerea de diligențe pentru realizarea spoturilor publicitare, asigurarea asistenței tehnice de specialitate pentru punerea în funcțiune a panoului și asigurarea întreținerii funcționării acestuia.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Pop Valer Constantin, Brudiu Maria și Hogea Valeria trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție ori de câte ori sunt chemați;
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Poliția Municipiului Tulcea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori sunt chemați;
d) să nu se apropie cu persoanele menționate în ordonanțele de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca inculpații Hogea Constantin și Georgescu Cornel Constantin să fie prezentați, la data de 29 mai 2015, Tribunalului Galați, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.