Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, dat în circulaţie

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, dat în circulaţie

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva a fost deschis circulaţiei, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), remis miercuri AGERPRES.

Începând de miercuri, se va putea circula pe autostradă pe tronsonul Şoimuş - Ilia.

"Încă 22 de kilometri noi de autostradă au fost deschişi astăzi pe Autostrada 1 (A1), între localităţile Şoimuş şi Ilia din judeţul Hunedoara, după ce comisia de recepţie a verificat calitatea lucrărilor şi a constatat încă de luni, 12.08.2019, că acestea corespund normativelor", se menţionează în comunicat.

Pentru a deschide circulaţiei cei 22 de km aferenţi lotului 4, CNAIR a preluat în baza unui proces verbal de predare - primire cei 800 de metri aferenţi lotului 3, care fac posibilă circulaţia între acest sector de autostradă şi reţeaua de drumuri naţionale existentă.

"Precizăm că până la recepţionarea lucrărilor de pe lotul 3, CNAIR va asigura desfăşurarea circulaţiei în condiţii de siguranţă pe cei 800 de metri preluaţi. În baza unui plan pentru management al traficului stabilit împreună cu Poliţia Rutieră, CNAIR va avea responsabilitatea doar pentru eventualele deteriorări cauzate de traficul rutier (parapete, marcaje sau semnalizări verticale). Orice altă problemă legată de structura drumului rămâne în continuare în responsabilitatea antreprenorului", afirmă CNAIR.

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva este parte integrantă a coridorului 4 Pan-european (Rin-Dunăre), iar pe traseul acestuia se află Dealul Şoimuş, unde a fost pusă în operă una dintre cele mai spectaculoase lucrări de infrastructură din România. Pe sectorul Sibiu-Nădlac al A1 accesul se va face pe la Nodurile Ilia şi Margina, iar între cele două localităţi circulaţia se va desfăşura pe reţeaua de drumuri naţionale existentă.

Antreprenorul acestui contract în valoare de peste 419 milioane de lei fără TVA este Asocierea Tehnostrade SRL - Spedition UMB SRL.

"Precizăm că, pentru Lotul 3 al autostrăzii Lugoj - Deva, consultantul nu a recomandat începerea recepţiei luni, 12.08.2019, deoarece nu au fost îndeplinite condiţiile tehnice pentru demararea acestei proceduri. La acest moment, antreprenorul Asocierea SC Teloxim Con SRL - COMSA SA - Aldesa Construcciones SA - Arcadis Eurometudes SA lucrează pentru remedierea problemelor", precizează Compania de Drumuri.

Compania de Autostrăzi va da constructorului de pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva un termen rezonabil pentru remedierea problemelor identificate acolo, iar în caz contrar cu siguranţă se va intra într-o procedură de reziliere a contractului, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, într-o conferinţă de presă.

"Antreprenorul de pe lotul 3 (Asocierea SC Teloxim Con SRL - COMSA SA - Aldesa Construcciones SA- Arcadis Eurometudes SA - n. r.) este un antreprenor care a avut probleme în execuţie la această autostradă. Eu nu pot fi subiectul unor şantaje în general şi nu am să fiu niciodată. Fiindcă au fost probleme pe acest lot, noi nu putem omite acest lucru, nu putem risca să avem un Sibiu-Orăştie din nou şi, atunci, compania, în urmă cu două săptămâni, a înaintat un act adiţional către societatea din Spania care execută lucrările acolo pentru a cere prelungirea termenului de garanţie de la 4 ani la 10 ani. Acest lucru s-a mai întâmplat cu prelungirea perioadei de garanţie şi în cazul lotului 2 de la Lugoj-Deva, în 2017, unde, la fel, au fost anumite probleme. Este normal să nu ne batem joc de banii românilor. Şi atunci, dacă ei nu acceptă acest act adiţional, care este binevenit - să nu se înţeleagă că dacă se degradează infrastructura, vorbesc nu ştiu calea de rulare, trebuie să vină cu garanţia, nu - dar în punctele acelea pe care noi le-am identificat ca fiind cu probleme ei trebuie să intervină. Şi dacă sunt nişte constructori atât de buni, cu un palmares atât de mare, pe care i-au susţinut foarte, foarte mult cei din Compania de Autostrăzi, atunci trebuie să-şi asume această garanţie. Dacă nu, în cursul săptămânii, am trimis şi CESTRIN-ul acolo să preleveze probe vizavi de materialele puse în operă. Pe anexa de la fişa de recepţie sunt anumite neconformităţi. Compania de Autostrăzi va da un termen de remediere pentru aceste probleme care au fost identificate - termene rezonabile care se pot face oricând, adică nu 5-10 zile maxim. Dacă nu se vor face aceste remedieri, cu siguranţă se va intra într-o procedură de reziliere a contractului", a explicat marţi ministrul.

Răzvan Cuc a precizat că în cursul acestei săptămâni a fost emisă o factură cu penalităţi în valoare de 73 de milioane de lei pe numele constructorului de pe lotul 3 şi a avertizat că vor fi şi alte penalităţi dacă nu se vor remedia deficienţele constatate. De altfel, a susţinut ministrul, aceste penalităţi trebuiau aplicate încă de anul trecut, însă fostul management al CNAIR nu le-a trimis constructorului.

Şeful de la Transporturi a subliniat că este timp pentru remedierea deficienţelor de către constructor.

"Constructorul are timp să remedieze. Încă ceva: săptămâna trecută, de două ori a cerut recepţia finală a lucrărilor. O dată miercuri, o dată vineri. De două ori. Şi i s-a spus că nu sunt finalizate lucrările. Astea pot fi făcute, repet, şi sub trafic, deci poate fi deschisă traficului autostrada (lotul 3 - n. r.), dar nici nu putem acum să omitem că sunt anumite probleme şi să închidem ochii. Dacă cineva încearcă să ocolească sau să vină cu o formă de presiune 'ori semnezi ori nu dau în trafic', atunci vreau să mergem pe calea legală şi facem lucrările aşa cum trebuie. (...) Nu merge aşa! Ori faci lucruri de calitate, ori pleci acasă cu certificat negativ constatator, cu penalităţi aşa cum trebuie şi, încă o dată, care trebuiau date de foarte mult timp", a întrebat Cuc.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a început, luni, 12 august, recepţia lucrărilor la lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, delimitat între nodul rutier Şoimuş de lângă Deva şi localitatea Ilia, pe o lungime de 22 de kilometri. Însă, lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva nu putea fi dat în circulaţie pentru că bretelele rutiere care ar fi permis descărcarea traficului se află pe lotul 3 al autostrăzii, unde recepţia nu a putut fi făcută din cauza unor deficienţe apărute. Acestea au fost preluate, însă, de CNAIR, prin proces-verbal.

După deschiderea circulaţiei pe cei 22 de kilometri noi, reţeaua de autostrăzi din România măsoară 829 de kilometri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”