Loretta Lynn amână lansarea noului ei album de studio și își anulează turneul din 2017

Loretta Lynn amână lansarea noului ei album de studio și își anulează turneul din 2017

Loretta Lynn, o legendă a muzicii country, care a suferit un accident vascular cerebral în luna mai, a anunțat miercuri că lansarea noului ei album de studio, intitulat "Wouldn't It Be Great", programată în luna august, va fi amânată pentru anul viitor, informează DPA.

"Vreau să aștept lansarea albumului până anul viitor, pentru că acest disc este atât de special pentru mine", a declarat artista americană, în vârstă de 85 de ani, într-un mesaj publicat pe Twitter . "Acest album merită ca eu să mă aflu la cel mai bun nivel al meu și abia aștept să îl împărtășesc cu voi", a adăugat cântăreața.

"Principalul meu scop de acum este să beneficiez de o recuperare completă, pentru ca eu să revin la acea stare în care dau totul, implicându-mă total în proiectele pe care le iubesc, împărtășind muzica mea cu voi toți", a mai spus Loretta Lynn.

Cântăreața și-a anulat toate concertele pe care le mai avea programate până la sfârșitul acestui an, au anunțat mai multe publicații americane. Site -ul artistei nu prezintă niciun concert pentru a doua jumătate a anului 2017.

Cântăreața și compozitoarea americană, a cărei carieră a început în anii 1960 și include cântece de mare succes, precum "Coal Miner's Daughter", "Don't Come Home A-Drinkin'" și "You're Lookin' at Country", afirmă că se simte "mai puternică în fiecare zi" și că așteaptă cu nerăbdare să fie din nou alături de toți admiratorii ei.

"Vreau să transmit tuturor faptul că Willie nu a murit încă, nici eu n-am murit încă, și abia aștept să vă revăd pe toți, atunci când voi porni din nou în turneu!", a adăugat Loretta Lynn, referindu-se cel mai probabil la colegul ei de breaslă, cântărețul country Willie Nelson, în vârstă de 84 de ani, care a lansat recent un videoclip pentru un cântec intitulat "Still Not Dead".

Loretta Lynn a fost spitalizată în luna mai în urma unui accident vascular cerebral suferit în reședința ei din Hurricane Mills, un oraș din statul american Tennessee.

Ascensiunea spectaculoasă a vedetei country, care a copilărit într-o familie săracă dintr-o regiune minieră din Kentucky, a fost documentată într-un film din 1980, intitulat "Coal Miner's Daughter". Rolul ei a fost interpretat de actrița Sissy Spacek, care a câștigat un premiu Oscar pentru acea interpretare.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”