„Logica“ lui Burleanu: răsplata incompetenței. Federația oferă un caz de noaptea minții
Într-o lume normală, rezultatele te țin în funcție și, drept urmare, atunci când faci o alegere, o „cântărești“ foarte bine, știind că vei răspunde pentru decizia luată. În lumea Federației Române de Fotbal (FRF), lucrurile stau cu totul altfel!
Răzvan Burleanu duce fotbalul românesc pe un drum greșit cu zâmbetul pe buze. FOTO: Inquam Photos
Aici, după ’89, Mircea Sandu (70 de ani) a pus în funcțiune o mașinărie de vot, care l-a menținut în fotoliul de președinte până în 2014. Apoi, Răzvan Burleanu (39 de ani) a preluat acest sistem bolnav și l-a continuat cu oamenii săi de încredere. Urmarea acestei anomalii românești? La FRF, nu există, pur și simplu, presiunea rezultatului!
De aceea, calificările trec pe lângă noi, iar la Europeanul de tineret pe care îl găzduim, ne facem de râs, terminând pe 16 din 16. În ciuda acestor rateuri, administrația Burleanu sfidează criteriul competenței. Cu tupeu! De fapt, la „Casa Fotbalului“ se merge pe răsplata incompetenței!
Dovada cea mai bună e faptul că România U21 a abordat acest Campionat European cu Emil Săndoi pe bancă. Adică, un selecționer care își arătase deja limitele la acest nivel, ratând nu mai puțin de patru calificări la turneele finale rezervate echipelor de tineret, în perioada 2006-2013! Așadar, un specialist al eșecului exact asta ne-a livrat, confirmând așteptările! Drama și mai mare e că, în mod șocant, FRF insistă să meargă pe rețeta eșecului, pregătind acum terenul pentru numirea lui Daniel Pancu la Under 21!
Ce nu ne spune Vochin...
Despre ideea avansării lui Pancu, de la U20 la U21, se știa, încă de săptămâna trecută, inclusiv Adevărul publicând informația. Acum, acest scenariu a prins contur și mai mult, după ultima apariție a lui Andrei Vochin, la Orange Sport. Consilierul președintelui FRF a oferit o explicație bulversantă pentru iminenta numire a lui Pancu, la România U21: „Pancu, fiind selectioner la U20, practic ar fi o variantă. Prin faptul că a fost antrenor la U20, e o variantă logică să faci pasul la U21. La israelieni, antrenorul de la U21 a făcut pasul la echipa mare“.
Ceea ce n-a spus Andrei Vochin e că Pancu, deși un fost fotbalist de rasă, a devenit un antrenor cu rezultate modeste până în acest punct al carierei sale. Dovadă și faptul că în CV-ul său figurează mai multe înfrângeri decât victorii, la Rapid și Poli Iași, singurele două formații pe care le-a pregătit din postura de principal până să fie instalat la România U20. Așadar, numirea lui Pancu în această funcție a fost o anomalie în sine, fiind clar că nu s-a ținut cont de criteriul competenței. Iar acum, FRF vrea să treacă la o anomalie și mai mare, promovându-l pe Pancu la Under 21!
Această mutare devine și mai șocantă, când ne uităm la bilanțul lui Pancu la România U20: 6 meciuri, 1 victorie, 1 egal, 4 înfrângeri, golaveraj: 5-10! Așadar, pe lângă faptul că nu-l recomandă trecutul său, ca antrenor de club, pentru a a fi promovat la Under 21, pe Pancu îl descalifică și rezultatele înregistrate la U20! Adică, un post pe care, oricum, l-a obținut, în mod nemeritat.
Se prefigurează un eșec. Și ce dacă?
Astăzi, la Batumi și București, se vor juca semifinalele Euro 2023. Noi am încheiat de mult socotelile cu această competiție, terminând pe ultimul loc după faza grupelor.
Problema e că, la ce decizii se iau la FRF, se prefigurează un eșec pentru România U21 și la următoarea campanie, cea de calificare pentru Euro 2025. Când nu vom mai obține prezența la turneul final, în calitate de țară gazdă, ci va trebui să câștigăm biletele pentru Europeanul din Slovacia pe teren, prin intermediul preliminariilor. Iar aici misiunea tricolorilor mici se anunță infernală!
Pe lângă faptul că avem o generație slabă, atât cea actuală, cât și cea care vine din urmă, de la Under 19, noi vrem să numim în funcție și un selecționer slab, luând în calcul varianta Pancu! Atenție: nici alternativele vehiculate în mass-media, Nicolae Dică, Ionuț Badea, Răzvan Rotaru, nu sunt mai răsărite! Primul tocmai a retrogradat Mioveniul, al doilea are, la fel ca Pancu, mai multe înfrângeri decât victorii, ca antrenor (67 de partide câștigate și 78 pierdute la echipele de club!), în timp ce Răzvan Rotaru, fost jurnalist, are doar două experiențe, ca principal, la ACS Berceni și România U16.
Dacă selecționerul de la Under 21 s-ar alege de pe lista de mai sus, putem spune că se prefigurează un eșec în campania de calificare pentru Euro 2025. Asta în condițiile în care tineretul are o grupă grea, cu Elveția U21, Finlanda U21, Albania U21, Muntenegru U21 și Armenia U21. Doar câștigătoarea seriei va merge la Euro 2025, locul 2 urmând să joace un baraj de calificare. Partidele din grupa noastră se vor desfășura, în perioada septembrie 2023 – octombrie 2024.
Dacă cineva se întreabă cum de posibilitatea ratării calificării la Euro 2025 nu-i sperie pe cei de la FRF, răspunsul e, din păcate, simplu: când nu depinzi de rezultate, faci ce te taie capul și mergi pe aceleași numiri anormale, cu oameni slabi, dar manevrabili. Nu degeaba spunea Ionuț Lupescu (54 de ani), de curând: „Cei care au fost în conducere, în ultimii opt ani, au ales greşit toţi antrenorii, că n-au fost selecţioneri. Lui Edi Iordănescu îi trebuie timp. El e în procesul de a creşte acum. Noi n-am avut niciun selecţioner în ultimii opt ani“.
Variante bune sunt, dar le ignorăm
FRF a întocmit o listă dezolantă pentru înlocuirea lui Săndoi la U21, ignorând, ca de obicei, variantele mai bune, dar care au dezavantajul că ar scoate administrația Burleanu din zona ei de confort. Asta deoarece oamenii de la „Casa Fotbalului“ preferă să lucreze cu niște indivizi cu capul plecat, cuminți. Dacă n-ar fi fost așa, pe lista federației s-ar fi aflat acum, pentru postul de selecționer la Under 21, nume precum Cristi Chivu, Ioan Ovidiu Sabău sau Daniel Isăilă. Și dacă am conveni că primul, sub contract Inter Milano U19, n-ar lăsa această echipă pentru a veni sub comanda cuplului Burleanu – Stoichiță, rămân variantele Sabău și Isăilă. Ambii tehnicieni sunt liberi de contract, în acest moment și cu CV-uri solide. Sabău a redresat corabia „U“ Cluj în sezonul recent încheiat, salvând echipa de la retrogradare. Isăilă, după trei ani în Emirate, la Bani Yas, are referințe și mai bune, la Under 21. El e selecționerul care a pornit în campania de calificare pentru Euro 2019. Cu Isăilă pe bancă, tineretul a strâns 9 puncte din 15, fiind neînvinsă după confruntările cu Bosnia U21, Elveția U21, Portugalia U21 și Țara Galilor U21. După această serie, Isăilă a eliberat postul pentru a prelua Al-Hazem (Arabia Saudită). În locul său a fost numit Mirel Rădoi, care a finalizat cu succes campania respectivă și, ulterior, a dus România U21 până în semifinalele Euro 2019.
Euro 2023, Georgia & România, ultimele meciuri
Semifinale, astăzi
*Israel U21 – Anglia U21 19.00 (Batumi)
*Spania U21 – Ucraina U21 22.00 (București, Stadionul Steaua)
Ambele meciuri vor fi transmise, live, de TVR 1.
Finala se va juca, sâmbătă, 8 iulie, de la ora 21.00, la Batumi (Georgia) și va fi transmisă, de asemenea, de TVR 1.
Sursa: adevarul.ro