Locul surprinzător din România bogat în ape vindecătoare. De ce autoritățile nu fac nimic pentru a exploata ape subterane cu efecte miraculoase
În nordul extrem al Moldovei se află un adevărat ținut al apelor vindecătoare. În județul Botoșani au fost descoperite două importante izvoare de ape sulfuroase cu efecte extraordinare asupra sănătății. Cu toate acestea, apele nu au fost niciodată valorificate sau exploatate.
”FOcul viu de la Hilipiceni FOTO Andrioaie Cristian
Județul Botoșani este catalogat, conform indicatorilor economici, dar și privind ocuparea forței de muncă drept unul dintre cele mai sărace județe din România. Cu toate acestea, Botoșaniul stă pe o adevărată comoară. Pe lângă potențialul turistic mare, subevaluat și în care nu s-a investit aproape deloc, Botoșaniul are și numeroase rezerve naturale neexploatate. Printre acestea se numără și adevărată izvoare făcătoare de minuni, spun localnicii, ”focuri vii”, care atunci când ies la suprafață se pot aprinde ușor.
Este vorba despre izvoare de ape sulfuroase cu importante proprietăți medicale mai ales în tratarea afecțiunilor osoase și musculare. Aceste ape sulfuroase au capacitatea de a combate inflamația, rigiditatea musculară și produce vasodilatație rezolvând problemele ischemice. Dacă în alte state, aceste izvoare ar fi fost imediat captate și valorificate în adevărate stațiuni și baze de tratament, cu mare potențial economic și turistic, la Botoșani, deși autoritățile din România, cunosc bine proprietățile acesto ape, izvoarele rămân neexploatate iar comunitățile din zonă la fel de sărace și izolate.
Minunea descoperită în adâncurile Hlipiceniului
Povestea apelor sulfuroase din Botoșani începe în anul 1946. O echipă de geologi a fost trimisǎ la Hlipiceni, o comună din județul Botoșani, să caute petrol. Aflaseră că apele pâraielor din zonă ar avea un miros aparte. Au fost aduse echipamente și s-a forat. Lucrările au fost oprite și reluate abia în 1960. Nici de această dată nu a fost descoperit petrol. Ultima încercare a avut loc în anul 1990, imediat după căderea regimului comunist. Fără succes. La peste 200 de metri adâncime specialiștii au dat peste altă resursă importantă. Este vorba despre un izvor de ape sulfuroase.
Concentrația de sulf și minerale era mare așa că au decis să redirecționeze izvorul și l-au scos la suprafață printr-o țeavă de metal. ”În loc de petrol, la forare au dat peste acest izvor, plin cu apă suIfuroasă. Au tras ţeavă prin pământ şi l-au scos la suprafaţă. Prima dată a ieşit la suprafaţă în perioada comunistă, dar cel mai bine a fost evidenţiat la săpăturile din 1990”, spune primarul comunei Hlipiceni, Marian Luchian. Localnicii adunați ca la urs, în timpul scoaterii apelor sulfuroase la suprafață, au avut o surpriză incredibilă. În contact cu aerul, apa se aprindea. O vâlvătaie în mijlocul câmpiei. Mai apoi, după ce concentrația de sulf scădea, era necesară aprinderea apei, cu un chibrit, pentru a obține același efect.
”Focul viu” de la Hlipiceni, căutat în trei județe
Localnicii au numit izvorul ”focul viu" și l-au considerat un miracol pentru comună. După trei decenii de la descoperirea acestuia, izvorul încă curge nestingherit, printr-o țeavă metalică, la doar 300 de metri de centrul satului Hlipiceni, pe un imaș. În jurul său, natura s-a modificat, ”arsă" și încărcată de apele sulfuroase . Nu a durat mult până când localnicii i-au înțeles proprietățile. Sunt săteni care vin zilnic și se aprovizionează cu apă sulfuroasă. Fac băi medicinale improvizate, în balii de metal, în curte sau în casă. „Este bună tare apa asta. Miracol de la Dumnezeu. Nu să o bei, să stai în ea, cu încheieturile, cu zona unde te doare. Bun rău la reumatism, la artrită, artroză, multe. Sunt bătrâni care așa își întrețin bolile, că nu au nici bani, nici timp să ajungă la oraș”, spune un sătean din Hlipiceni. Alții, mărturisesc că sunt oameni din alte județe, mai ales, din județul vecin, Iași, care vin și umplu portbagajele cu sticle pline de apă sulfuroasă de la Hlipoceni.
”Sunt multe mașini cu numere de Iași, Suceava, în special. Sunt mai aproape. Au auzit că apele de aici ar fi miraculoase pentru diferite probleme de reumatism, la musculatură. Iau bidoane întregi, de alea mari de 5 litri", mărturisește o altă săteancă.
"Văzând efervescența din jurul izvorului, autoritățile au trimis la analize apa sulfuroasă de la Hlipiceni. Răzpunsul a confirmat, de fapt, beneficiile acesteia, Au fost trimise mostre la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie din Bucureşti. Rezultatele au fost uimitoare. Buletinele de analize arată că este o concentrație mare de sulf, dar și alte substanțe, care sunt foarte utile în tratamentul reumatismului. Sunt ideale pentru o bază de tratament”, spun autoritățile locale.
Ape miraculoase și la Rădăuți Prut
Botoșaniul este binecuvântat din acest punct de vedere. Hlipiceniul nu este singurul loc unde s-au descoperit astfel de ape sulfuroase cu importanță medicală. La Rădăuți Prut, la capătul de nord al județului, chiar la granița cu Republica Moldova, s-au descoperit, în perioada comunistă, izvoare subterane foarte bogate în sulf și magneziu. Evident, cu aceleași proprietăți miraculoase în cazul afecțiunilor articulare, reumatice, musculare, de recuperare fizică. Izvoarele, cu debit destul de mare, au fost descoperite la 140 de metri adâncime. S-a forat tot pentru petrol. Comuniștii au lăsat captarea și aducerea la suprafață a acestor ape, pentru anul 1990. Nu a mai fost cazul. La Rădăuți Prut, izvoarele au rămas în continuare la adâncime, fără să-i mai pese nimănui. Zona comunei Rădăuți Prut continuă, în schimb, să rămână săracă, deși stau pe o adevărată comoară.
Izvorul de la Hlipiceni lăsat să curgă pe câmp
Autoritățile locale din Hlipiceni spun că au nevoie de un parteneriat public-privat pentru a pune în valoare izvoarele și a face o stațiune în zonă.
Izvorul care ar fi trebuit să alimenteze o bază de tratament curge pe câmp revărsându-se în râul Jijia, care trece prin apropierea țevii scoase din pământ. În plus, nu s-au mai făcut studii suplimentare, deși mijloacele moderne permit, pentru identificarea întregii rețele de izvoare subterane bogate în sulf și magneziu. Oamenii continuă să-și poate sărăcia, deasupra unei adevărat comori.
Sursa: adevarul.ro