Abandonate de mai multe decenii, vechile mine de aur din Munții Metaliferi au păstrat amintirea marilor comori descoperite aici în trecut. De aici au fost scoase cantități uriașe de aur nativ. Una dintre acestea, cunoscută doar de câțiva oameni, este înfățișată în imaginii de Adevărul.

Cele mai vechi mine de aur din Munții Metaliferi, aflați în sudul Carpaților Apuseni, datează din epoca Daciei Romane.

Galeriile lor, săpate în secolele II și III d. Hr., în zona Bradului și a Roșiei Montane, dar și în alte locuri din Apuseni, au dăinuit până în prezent. Unele, ca Treptele Romane, încă mai pot fi vizitate pe câțiva metri de la intrare (video- Adevărul).

În epoca medievală, zăcămintele de aur au fost din nou exploatate de localnicii, iar odată cu ele s-au dezvoltat satele de munte ale minerilor. În ultimele trei secole, Munții Apuseni au fost sfredeliți numeroasele galerii miniere, iar urmele vechilor mine de familie se găsesc la tot pasul, în văile din ținutul aurului.

Minele de aur au fost naționalizate în primii ani de comunism, iar timp de peste cinci secole, până în anii 2000, exploatările miniere din Apuseni au funcționat la intensitate maximă. De peste două decenii, numeroase galerii au rămas abandonate în Munții Metaliferi din Hunedoara, după ce și-au încetat activitatea. Alte mine de familie săpate de localnici înainte ca regimul comunist să le naționalizeze ori să le închidă forțat în primii ani după război, au fost abandonate și ele - unele de la mijlocul secolului trecut.

Una dintre acestea, ascunsă în munți și cunoscută doar de câțiva oameni, duce la peste un kilometru sub pământ, iar priveliștea din interiorul ei este uimitoare (video- Adevărul), pereții fiind împodobiți filoanele de minereu aurifer.

La capătul unei astfel de galerii, spun unii localnici, adânc sub pământ, într-un loc peste care măruntaiele muntelui s-au prăbușit de mai multe decenii, a fost descoperită cea mai mare pepită de aur nativ din România. Acum, galeria a rămas inaccesibilă în mare parte, fiind inundată și afectată de surpări.

„Aici, la 6 decembrie 1947, s-a găsit o pepită de 53 de kilograme de aur masiv, într-o lentilă de minereu de o bogăţie excepţională. După cum relatează cei care au avut ocazia să lucreze la extragerea aurului din asemenea puncte de concentrare, spectacolul oferit de natură era fantastic. Pare de necrezut că este posibilă prezenţa atâtor forme, în care imaginaţia găseşte asemănări izbitoare de flori, plante, insecte, animale sau obiecte create de mâna omului”, arăta geologul Grigorie Verdeş, coordonator al volumului „Extaz şi agonie în mineritul zărăndean” (2015).

Aurul ascuns al Apusenilor

În subteranele Apusenilor, galeriile aurifere care se întind pe kilometri, corespondează unele cu altele, formând uriașe labirinturi ale căror hărți fie au dispărut, fie nu mai sunt demult valabile, din cauza prăbușirilor, inundărilor, blindărilor și presiunii pe care muntele și trecerea timpului au pus-o peste ele. Fostele mine de aur de familie, săpate cu multă trudă de localnici în secolele trecute, oferă un peisaj straniu, care amintește de perioada în care erau în plină activitate.

„Mina sau baia cum îi zic oamenii, este o hrubă adâncă, neagră, plină de văgăuni şi de prăpăstii din fundul cărora minereul este scos în cel mai fericit caz cu roaba, dacă nu cu sacul în spinare. Băieşul coboară la sute de metri în pământ să caute aur. Aur? Aur. Dar ce fel de aur? Nici dracul dacă ar fi răpit un înger din cer şi ar fi avut voie să-l mineralizeze, să-l împrăştie şi să-l ascundă cum i-o plăcea, nu l-ar fi ascuns mai bine”, scria publicistul Geo Bogza, în anii ’30.

Băieșii coborau în adâncurile pământului, printre bolovani și prăpăstii, târându-se pe burtă sute de metri, ori strecurându-se chinuit prin „găurile de șarpe”, cu sacul în spinare, felinarul în mână şi „patronul” de dinamită în buzunar, arăta scriitorul.

Atunci când zăreau, în lumina lămpii, stâncile dure brăzdate de firicelele de aur, puneau mâna pe daltă și ciocan, în încercarea de a le sfărâma.

„După aceea trebuie să facă drumul înapoi, cu sacul de minereu în spate, târându-se pe burtă, strecurându-se pe stânci, ţinându-l uneori între dinţi. Toate în fundul pământului, în cel mai gros întuneric care a domnit vreodată pe lume. În timp acesta, toată mina se zguduie din temelii de bubuiturile dinamitei, teroare auditivă mai grozavă decât a unui bombardament de artilerie”, scria Geo Bogza.

Minele de aur din Munții Metaliferi (parte a Apusenilor) au fost închise până la mijlocul anilor 2000, iar odată cu ele au dispărut locurile de muncă pentru mii de localnici.

Autoritățile explicau atunci că mineritul se afla în regres de mai mulţi ani, mai multe dintre zăcăminte erau epuizate, iar costurile producţiei şi funcţionării minelor în raport cu cererea pieţei erau considerate prea mari de statul român, pentru a mai putea fi rentabilizate.

Minele de aur din perimetrul Barza al Munților Metaliferi au produs în secolul al XX-lea peste 200 de tone de aur, pe lângă cantitățile mari de argint, cupru și alte metale valoroase, arătau unele statistici.