Locul neașteptat în care a fost găsit un copil de 3 ani dat dispărut în Germania, căutat cu drone și pompieri

Locul neașteptat în care a fost găsit un copil de 3 ani dat dispărut în Germania, căutat cu drone și pompieri

Un copil de trei ani a pus pe jar Poliția Locală din Germania, după ce tatăl său a anunțat că a dispărut în cursul serii de sâmbătă, 3 august. Incidentul a avut loc în orașul Gelsenkirchen, iar oamenii legii au pornit în căutarea sa. În tot acel timp copilul se odihnea într-un dulap din casa sa, conform Agerpres.

Poliție Germania

Copilul a fost găsit după două ore de la demararea operațiunii de căutare. Foto shutterstock(Arhivă)

Cel care a alertat Poliția Locală germană cu privire la dispariția copilului a fost chiar tatăl acestuia, care a declarat că micuțul a dispărut din grădină într-un moment în care nu a fost cu ochii pe el. La operațiunea de căutare a copilului au luat parte pompieri, vecini, dar și salvatori.

În plus, un câine special instruit și drone au luat parte la operațiunile de căutare, desfășurate în apropierea casei în care locuia.

După două ore de căutări, băiețelul a fost găsit cu ajutorul unei camere cu termoviziune.

„Băiatul dormea pe un teanc de rufe într-un şifonier din interiorul casei", se arată în comunicatul Poliției germane.

Probabil că acel loc i s-a părut frumos şi liniştit. Sau rufele miroseau ca mama şi tatăl lui", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei germane, făcând aluzie la motivele pentru care copilul a ajuns în acel dulap.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…