Locuitorii din Tokyo, sfătuiți să poarte pulover pe gât pentru a face economie la încălzire

Locuitorii din Tokyo, sfătuiți să poarte pulover pe gât pentru a face economie la încălzire

Pentru a se feri de frig, economisind în acelaşi timp bani pe fondul creşterii preţurilor la energie, guvernatorul capitalei Tokyo, Yuriko Koike, le-a recomandat cetăţenilor japonezi să poarte pulover pe gât, relatează AFP.

FOTO Shutterstock

FOTO Shutterstock

Yuriko Koike, purtând ea însăşi o helancă pe sub haină, i-a încurajat pe locuitorii capitalei japoneze să recurgă la haine groase pe timpul iernii, reducând în acelaşi timp facturile la electricitate."Încălzirea zonei gâtului are un efect termic. Eu însămi port un pulover pe gât şi purtarea unei eşarfe vă ţine, de asemenea, de cald. Acest lucru vă va permite să economisiţi energie electrică", le-a declarat Koike vineri jurnaliştilor.

"Este una dintre modalităţile de a trece împreună peste perioada dificilă din punct de vedere energetic a iernii", a spus ea, adăugând că preşedintele francez Emmanuel Macron este un fan al acestui tip de pulover.La fel ca multe alte ţări, Japonia - care îşi propune să obţină neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până în 2050 - se confruntă cu o reducere a aprovizionării cu energie de la începutul războiului din Ucraina

.În august, premierul japonez Fumio Kishida a cerut relansarea industriei nucleare a ţării pentru a compensa creşterea preţurilor la energia importată. Însă o astfel de măsură ar fi probabil dificil de implementat, având în vedere dezastrul nuclear de la Fukushima din 2011, care a condus la închiderea multor reactoare din motive de siguranţă.

Unsprezece ani mai târziu, 10 dintre cele 33 de reactoare nucleare ale Japoniei sunt din nou în funcţiune. Ele nu sunt operaţionale pe tot parcursul anului, iar ţara rămâne puternic dependentă de importurile de combustibili fosili.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!