Liviu Radu, fost director al Spitalului Caracal şi fost primar, a fost condamnat la închisoare pentru corupţie

Liviu Radu, fost director al Spitalului Caracal şi fost primar, a fost condamnat la închisoare pentru corupţie

Liviu Radu, fost director al Spitalului Caracal şi fost primar, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Olt la trei ani şi opt luni de închisoare într-un dosar în care este acuzat de corupţie. Decizia nu este definitivă.

Medicul Liviu Radu a fost şi primar al oraşului Caracal. Foto: captură video

Medicul Liviu Radu a fost şi primar al oraşului Caracal. Foto: captură video

Liviu Radu, care este medic epidemiolog a fost primar al oraşului Caracal în mandatul 2016-2020, iar în timpul pandemiei Covid-19 a ocupat funcţia de manager al Spitalului Caracal.

Potrivit procurorilor, în perioada în care s-a aflat la conducerea spitalului, împreună cu directorul financiar al unităţii medicale, Marian Mitran, condamnat şi el în acelaşi dosar, a întocmit şi semnat mai multe documente în fals, pe care le-au depus la Casa Națională de Asigurări de Sănătate în vederea decontării a 740.000 lei din fonduri europene.

Potrivit aceleiaşi surse, din suma obţinută în mod ilegal cei doi ar fi dispus în mod abuziv plata către 136 de persoane a unor stimulente de risc nedatorate, în valoare totală de 326.250 lei, iar în aceeaşi perioadă, cu încălcarea prevederilor legale, managerul nu ar fi dispus acordarea stimulentelor de risc (în valoare totală 45.000 lei) pentru 19 persoane îndreptăţite să intre în posesia lor.

„Condamnă pe inculpatul Radu Dumitru Liviu la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în formă continuată (...), la pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, (...), la pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.(...) În baza art. 38 şi 39 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta, de 1 an închisoare, 2 ani închisoare şi 2 ani şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare (formată din pedeapsa de bază de 2 ani şi 8 luni închisoare şi o treime din suma celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1 an închisoare şi 2 ani închisoare) În temeiul art. 60 Cod penal, pedeapsa principală aplicată, de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare, se execută în regim de detenţie”, se arată în soluţia pronunţată vineri de Tribunalul Olt.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

În aceeaşi cauză a fost condamnat tot la trei ani şi opt luni de închisoare fostul director financiar al Spitalului Caracal Marian Mitran.

De asemenea, fostul manager al spitalului, Liviu Radu, şi directorul financiar, Marian Mitran trebuie, să achite în solidar 370.000 lei către Casa de Asigurări de Sănătate, precum şi alte sume către părţile civile din dosar.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Era un informator foarte sârguincios” / „Nu aveți idee cât e de diabolic” / Noi dezvăluiri despre Călin Georgescu făcute de foști colegi de facultate

2 Pe asta cu vila de 650.000 de euro a lui Grindeanu, care miroase a Nordis, ați citit-o?

3 VIDEO Ce aveți în imagine câștigă 14.300 de euro pe lună de la statul român

4 Avangarde, sondaj ciudat aruncat pe piață... / Cine i-o fi întors cheița lui Pieleanu?

5 Priviți, așa era structurată Geția, „noua Românie” pe care Rusia o punea la cale cu trădătorii reținuți de DIICOT / Sfat al înțelepților, Consiliu al bă…