Liviu Dragnea: Vreau să fac echipă cu Valeriu Zgonea în conducerea PSD

Liviu Dragnea: Vreau să fac echipă cu Valeriu Zgonea în conducerea PSD

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, vineri, la Conferința județeană a PSD Cluj, că dorește să facă echipă în conducerea partidului cu Valeriu Zgonea.

'Astăzi, pe lângă alte mesaje pe care le-am transmis, am vrut să fac o solicitare publică domnului Vasile Dâncu să revină alături de partid, să fie mai activ în a sprijini partidul. Sper să accepte lucrul acesta, pentru că social-democrația are nevoie de Vasile Dâncu. De asemenea, am vrut să anunț astăzi că îmi doresc să fac echipă cu Valeriu Zgonea în conducerea partidului', a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat de jurnaliști ce funcție ar putea ocupa Valeriu Zgonea, Dragnea a răspuns 'președinte executiv'.

Dragnea a mai spus că are foarte multă încredere în noua echipă a PSD care va fi aleasă la congresul partidului.

'Cred foarte mult că această echipă, împreună cu alți colegi pe care îi vom avea alături după alegerea în congres, o să ne ajute să ducem la capăt noul proiect politic al PSD, pentru noul ciclu politic care începe în 2016', a completat președintele interimar al PSD.

Liviu Dragnea a participat, alături de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, la Conferința județeană de alegeri a PSD Cluj. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

3 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

4 China se pregătește de război, primele dovezi clare

5 Răsturnare de situație / Pe cine ar vota românii la prezidențiale. Am putea avea doi suveraniști în turul secund