Liviu Dragnea: Organizăm un miting mare al PSD pentru susţinerea familiei tradiţionale

Liviu Dragnea: Organizăm un miting mare al PSD pentru susţinerea familiei tradiţionale

Partidul Social Democrat va organiza, luna viitoare, un miting de amploare în Bucureşti, a anunţat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la finalul Comitetului Executiv Naţional al partidului.

Potrivit liderului PSD, prin acest miting, social-democraţii vor să îşi manifeste susţinerea faţă de familia tradiţională.

"Cea mai importantă decizie este cea legată de propunerea pe care am făcut-o colegilor mei să organizăm un miting mare al PSD pentru susţinerea familiei tradiţionale. Vreau să organizăm acest miting şi am luat şi astăzi decizia asta, pentru a nu mai exista niciun echivoc în abordarea pe care o are PSD pe acest subiect'', a afirmat Dragnea.

Şi Dumitru Buzatu, liderul organizaţiei PSD Vaslui, a confirmat organizarea unui asemenea miting.

"A fost o discuţie pentru organizarea acestui miting, urmează ca cei din teritoriu să-şi mobilizeze forţele şi vom vedea care va fi hotărârea finală. Va fi pentru susţinerea familiei şi omagierea Centenarului, aşa cum s-a discutat.
Nu s-a discutat despre vreun miting pentru legile Justiţiei. Este o activitate a Parlamentului", a spus Buzatu.

El a precizat că mitingul va avea loc în a doua parte a lunii mai. "Va fi un miting de amploare. Data - în a doua parte a lunii mai. Nu s-a discutat despre acţiunea la nivelul judeţelor'', a mai spus Buzatu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...