Liviu Dragnea mai pierde un proces, în care solicita cercetarea procurorului din dosarul Tel Drum

Liviu Dragnea mai pierde un proces, în care solicita cercetarea procurorului din dosarul Tel Drum

Curtea de Apel Bucureşti a respins miercuri cererea făcută de Liviu Dragnea în care fostul lider al PSD solicita ca Inspecţia Judiciară să o cerceteze pe procuroarea DNA Alexandra Lăncrănjan, care instrumentează dosarul Tel Drum.

Conform unor informaţii apărute în presa centrală, Dragnea a cerut în august 2018 ca Inspecţia Judiciară să verifice cele trei dosare în care a fost sau este urmărit penal, susţinând că procurorii au folosit protocolul secret încheiat între Parchetul General şi SRI.

El o acuza pe Alexandra Lăncrănjan că l-a anchetat pentru abuz în serviciu în dosarul Tel Drum, deşi fapta ar fi fost prescrisă. În plus, Lăncrănjan ar fi furnizat presei documente din dosar.

Inspecţia Judiciară i-a respins solicitarea, însă Dragnea a atacat rezoluţia inspectorilor judiciari la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care i-a respins contestaţia ca inadmisibilă.

Liviu Dragnea execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Fostul lider al PSD a introdus două căi extraordinare de atac - recurs în casaţie şi contestaţie în anulare -, respinse însă definitiv de Instanţa supremă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”