Liviu Avram: Mihai Tudose a comis crima de loialitate față de șeful Clanului Mafiot
Atunci când se pregăteşte să primească în rândurile sale un nou membru, Mafia îl supune unui test crucial: să ucidă pe cineva. Dacă Mafia are pe loc o ţintă, atunci aceea e victima. Dacă nu, novicele poate să ucidă pe oricine, chiar şi fără motiv, singura condiţie este ca Mafia să aibă dovada. Crima îl leagă pe aspirant de veteranii Mafiei şi îi lasă foarte puţine şanse să mai dea înapoi. Se numeşte crima de loialitate. În pofida unor ezitări anterioare destul de străvezii, până la urmă premierul României, Mihai Tudose, s-a decis: a comis crima de loialitate în ziua de miercuri, 8 noiembrie 2017, puţin după ora 13.00, scrie Liviu Avram în Adevărul.
Atunci, în şedinţă de Guvern, a adoptat pachetul cunoscut sub numele de „revoluţie fiscală”. Toate anomaliile, bâlbele şi eratele care însoţesc ordonanţa de urgenţă nu sunt decât pagube colaterale, sunt geamurile sparte după ce bomba pusă sub maşina victimei a explodat.
Ţelul principal a fost atins: simpla trecere a contribuţiilor de la angajator la angajat face ca Naşul să poată declama la televizor: vedeţi, am mărit salariile cu 20%, aşa cum am promis în programul de guvernare.
Cum spuneam, o crimă era necesară, dar nu e obligatoriu să fie una singură, pot fi mai multe. Aşa că Mihai Tudose pare să fi pupat nu doar inelul Stăpânului, ci şi inelul Partidului. Şi mă gândesc, bunăoară, la o altă modificare a Codului Fiscal, care pe nedrept a rămas în uitare: schimbarea regimului fiscal al microîntreprinderilor. Li s-a ridicat cifra de afaceri de la 500.000 la un milion de euro şi s-a abogat pragul maxim de venituri provenite din consultanţă sub care pot plăti impozit de 1% din cifra de afaceri în loc de 16% din profit.
Să-i facem proba de funcţionare în viaţa reală. Avem doi tineri întreprinzători: unul are minte, celălalt are pile la partid. Primul are 100.000 de euro (ai lui sau dintr-un credit) şi-i bagă absolut pe toţi în utilajele unei fabrici. Ca să-şi plătească impozitul, aduce de acasă 1.000 de euro. Celălat nu are niciun ban, dar oferă consultanţă de 100.000 de euro unei firme deţinute de Consiliul Judeţean. Îşi plăteşte impozitul de 1.000 de euro şi pleacă acasă cu 99.000 de euro. Prin urmare, ce-aţi prefera să fiţi: un tânăr cu minte sau un tânăr cu pile la partid?
Asta pare o comandă venită direct de la clientela de partid. Dovada ne-au dat-o înşişi ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, şi secretarul său de stat Oana Iacob, în chiar ziua adoptării ordonanţei: au dat bir cu fugiţii atunci când au fost întrebaţi asupra raţiunii pentru care au promovat această modificare.
Şi pentru ca Partidul să fie pe deplin mulţumit, domnul Tudose mai comite una urâtă de tot. Printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în aceeaşi zi, Guvernul a modificat Legea apelor – aspect asupra căruia ne-am aplecat şi în ediţia de ieri a ziarului. Printr-o veritabilă bijuterie de manipulare legislativă, înlocuind un singur cuvânt cu un altul, s-a schimbat radical întreaga filosofie a legii: dacă înainte opera principiul „apărăm apele de invazia betoanelor”, acum principiul a devenuit „apărăm betoanele de invazia apelor”. Mă şi mir că ecologiştii, altminteri extrem de vigilenţi faţă de drepturile liliecilor şi ale altor animăluţe simpatice, încă nu s-au prins de schemă.
Sigur, primul lucru la care ne-a dus mintea a fost că această modificare serveşte propăşirii unei porţiuni de teritoriu naţional extrem de îndrăgite de români: Insula Belina şi Lacul Pavel, luate cu chirie de firma Tel Drum, care nu are nicio legătură cu interesele domnului Liviu Dragnea.
La o gândire mai profundă, constatăm însă că interesele multor altor domni par să fi fost servite. Ca urmare a modificării legislative, practic nu mai există zone de interdicţie în preajma fluviilor, râurilor şi lacurilor. Aproape oricine poate construi orice, singura condiţie fiind aceea ca proiectul să fie prevăzut cu diguri împotriva inundaţiilor. Şi lăsăm specialiştilor să calculeze care e probabilitatea ca un lac să producă inundaţii.
Probabil că nu există judeţ în ţara asta în care să nu existe un lăcuşor, un rîuleţ, un pârâiaş cu împrejurimi mirifice, la care să nu tânjească seniorii locului. Pun rămăşag că amplasamentele sunt deja ochite, proiectele sunt gata desenate, betonierele freamătă, iar singurul lucru care mai trebuia executat era schimbarea legii. Peisajul mirific se va completa armonios cu o căscioară de vacanţă, o viluţă, un hotelaş - aşa, după posibilităţi.
Sub rezerva să s-ar putea să nu le fi depistat chiar pe toate: totuşi, nu-s cam multe crime pentru o singură şedinţă de Guvern?
