Candidata ministrului Tudorel Toader la şefia DNA, procurorul Adina Florea, a emis în audierile de la CSM câteva idei care, dacă ar fi implementate, ar trebui să atragă o singură consecinţă: desfiinţarea DNA, scrie jurnalistul Liviu Avram pe  Adevărul .

Cea mai stranie declaraţie a candidatei la şefia DNA a fost asta: „Din datele statistice pe care le-am analizat, activitatea DNA s-a axat mai mult pe soluţionarea dosarelor cu abuz în serviciu. Nu cred că acesta este obiectul DNA, ci acela de a pune pe masa judecătorilor infracţiunile de corupţie la nivel înalt, săvârşite prin cele mai complicate metode infracţionale. Am auzit în spaţiul public ideea că atâta timp cât nu am putut dovedi infracţiunile de corupţie, am recurs la soluţionarea celor de abuz în serviciu. Nu cred că acesta e rolul DNA, de a cerceta infracţiuni facile. Infracţiunile facile intră în competenţa parchetelor de pe lângă tribunale şi judectătorii”.

Din două una: ori doamna Florea se uită prea mult la filmele cu James Bond şi-şi extrage de acolo portretul-robot al procurorului DNA, ori nu cunoaşte deloc mecanismele fine ale acestei unităţi de Parchet.

Să definim mai întâi, cât de cât, termenii: infracţiunile de corupţie sunt darea şi luarea de mită şi traficul de influenţă, iar infracţiunile de serviciu sunt abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu, delapidarea etc. Dar abuzul în serviciu este cel care stârneşte cele mai mari pasiuni.

În primul rând, legea însăşi pune în acelaşi loc infracţiunile de corupţie cu cele de serviciu: Titlul V din Codul Penal le include pe amândouă. De asemenea, Convenţia ONU împotriva Corupţiei tratează laolaltă cele două tipuri de infracţiuni. Procurorii care anchetează asemenea infracţiuni trebuie să aibă un anume grad de specializare, căci şi infractorii care le comit au şi ei specializarea lor - şi sunt cunoscuţi sub numele de „gulere albe”.

A scoate din competenţa DNA infracţiunile de serviciu şi a le transfera la Parchetele de pe lângă judecătorii şi tribunale (cu procurori nespecializaţi sau specializaţi pe altceva) înseamnă a mări şansa infractorilor de a scăpa. Iar a lăsa la DNA doar infracţiunile de corupţie înseamnă tot acelaşi lucru: să laşi infractorilor o şansă în plus de a scăpa.

Să mă explic. Infracţiunile de serviciu şi cele de corupţie merg aproape întotdeauna împreună – căci rareori cineva comite, bunăoară, un abuz în serviciu de florile mărului, fără să primească şi un beneficiu în schimb. Problema e că procurorii – care nu sunt James Bonzii din filmele doamnei Florea – nu pot dovedi întotdeauna şi corupţia, chiar dacă au dovedit abuzul în serviciu. Şi asta dintr-un motiv simplu.

Infracţiunile de serviciu au un mare dezavantaj pentru infractori: lasă întotdeauna urme - caiete de sarcini, contracte, facturi, chitanţe. Poate de aceea spunea Adina Florea că sunt facile. În schimb, infracţiunile de corupţie au un mare avantaj pentru infractori: sunt, toate, clandestine.

Şansa de a nu fi depistate depinde doar de imaginaţia infractorilor. Iar pentru a le depista doar pe ele însele, fără abuzul care le-a precedat, ori ataşezi câte un procuror la fiecare cetăţean, ori anchetatorii trebuie să aibă masiv la îndemână instrumente speciale: interceptări, înregistrări ambientale, filaje – adică tot ce se chinuie Comisia Iordache să desfiinţeze.

Să operăm cu un exemplu familiar, frecvent şi grav: achiziţiile publice. Un procuror specializat poate vedea imediat când un caiet de sarcini este alcătuit după chipul şi asemănarea celui care oferă preţul cel mai mare sau ale celui care ajunge singur în etapa finală a licitaţiei, strigarea preţului. Are acolo un indiciu că se comite trucarea licitaţiei, deci un posibil abuz în serviciu, şi că ar putea urma transferul şpăgii, adică partea de corupţie. Poate cere atunci mandate de interceptare, de înregistrare ambientală, de filaj - şi dosarul s-a construit în mod logic.

Separarea celor două tipuri de infracţiuni ar aduce avantaje deloc de neglijat infractorilor: procurorul nespecializat de la judecătorie sau tribunal s-ar putea să nu observe subtilităţile dintr-un caiet de sarcini, iar procurorul DNA n-ar avea de unde să afle că undeva, într-un creier de munte, o valiză cu bani îşi schimbă proprietarul.

Cetăţene, poate nu ştii: în acea valiză sunt chiar banii tăi. Iar treaba DNA este să le ia urma şi să ţi-i aducă înapoi.

Ideile expuse de Adina Florea se constituie, prin ele însele, într-un veritabil program de management al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Singurul din CSM care l-a aprobat a fost Tudorel Toader, ministrul Justiţiei.

Distribuie Distribuie Comentarii