Curtea Constituţională a declarat neconstituţional articolul care interzicea organizarea unui referendum în ziua alegerilor europarlamentare. Asta înseamnă că preşedintele nu mai are niciun motiv să nu convoace pentru 26 mai referendumul pe care l-a iniţiat acum doi ani, scrie Liviu Avram pe  Adevărul. .

Doi ani a tot ezitat, cu tot felul de scuze. Una a fost că nu e sigur că se face cvorumul, caz în care însăşi lupta anticorupţie ar fi compromisă de dezinteresul poporului. Câtă vreme cvorumul la referendum este de 30%, iar participarea la europarlamentare este de regulă în jur de 25-30%, nu cred că această problemă se mai pune acum: la câtă tensiune e în societate, în mod cert vom avea cea mai mare participare la acest tip de scrutin.

O altă scuză a preşedintelui a fost că păstrează referendumul ca ultimă armă, atunci când situaţia se va deteriora până la cote alarmante. Între timp, cotele alarmante au fost depăşite cu mult şi ca să ne dăm seama cu cât, trebuie să revedem de unde a început totul.

De la Ordonanţa 13. Privită retrospectiv, aceasta avea ambiţii relative modeste: puţină graţiere, puţină dezincriminare a abuzului în serviciu, astfel încât să beneficieze de ea un număr restrâns de personae din sferele Puterii. Eşecul ordonanţei 13 a schimbat strategia. Un masiv aparat de propagandă a fost pus imediat în mişcare, astfel încât să justifice un asalt ce-i drept mai insidios decât prin ordonanţă de urgenţă, dar mult mai amplu, după principiul: „Ne-aţi refuzat o cămăruţă, atunci vă dărâmăm toată cetatea“. Dar ce zic eu „cămăruţă“? A zis-o mai bine Liviu Dragnea, la Călăraşi: „Un mic colţ de lume“.

Aşa a început mutilarea celor trei legi ale Justiţiei şi a legislaţiei penale, înfiinţarea Secţiei Speciale şi infiltrarea instituţiilor cu oameni loiali şi fără scrupule. Atacul a devenit atât de masiv şi purtat pe atât de multe planuri, încât stai şi te întrebi la ce mai e bun acum un referendum. Cu ce să începi? Ce întrebare să pui? Unii vor ca referendumul să fie despre „Fără penali în funcţii publice“. Alţii să fie despre legile Justiţiei.

Trebuie iar să ne întoarcem de unde am plecat. Când a lansat referendumul, Klaus Iohannis a anunţat şi tema acestuia: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice. Pentru această temă a primit şi avizul consultativ al Parlamentului. Ar fi bine, cred, să rămână în această sferă ca să nu rişte o invalidare a referendumului la CCR pe motiv că nu a respectat tema anunţată iniţial.

Evident, o întrebare de genul „Sunteţi de acord cu continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice?“ ar face referendumul complet inutil, pentru că cei aflaţi la guvernare ar putea spune că şi ei sunt de acord cu asta – dar după cum cred ei de cuviinţă. Şi cum cred ei de cuviinţă vedem deja.

În opinia mea, singura raţiune a referendumului este aceea de a securiza, măcar la nivelul la care e acum, zona de legislaţie de care cei aflaţi la putere sunt interesaţi în cel mai înalt grad. Prin urmare, întrebarea de pe buletinul de vot ar putea suna aşa: „Sunteţi de acord cu prevederi mai favorabile în legislaţia care asigură integritatea funcţiei publice, combaterea corupţiei şi a infracţiunilor de serviciu?“. Dacă întrebarea primeşte un răspuns majoritar NU, atunci referendumul blochează tocmai relaxarea zonei de legislaţie pe care actuala Putere se chinuie de doi ani s-o schilodească. Orice tentativă în acest sens devine neconstituţională, pentru că încalcă voinţa suverană a poporului.

O altă întrebare adecvată ar putea suna aşa: „Sunteţi de acord cu înăsprirea legislaţiei care asigură integritatea funcţiei publice, combaterea corupţiei şi a infracţiunilor de serviciu?“ Dacă răspunsul majoritar este DA, desigur că Parlamentul nu este obligat să purceadă imediat la înăsprirea legislaţiei, pentru că referendumul este consultativ. Dar în niciun caz nu poate legifera în sens contrar, adică să relaxeze legislaţia.

Acum intră în scenă un nou duşman: timpul. Hălci întregi din legislaţia penală şi procesual-penală au fost deja relaxate (dezincriminări, reduceri de pedepse şi de termene de prescripţie), unele modificări au trecut şi testul de constituţionalitate, dar nu au intrat încă în vigoare pentru că legile încă mai trebuie corectate ca urmare a numeroaselor observaţii ale CCR.

Dacă prevederile modificate anul trecut în Comisia Iordache apucă să intre în vigoare până pe 26 mai, referendumul devine iarăşi inutil.

Prin urmare, preşedintele trebuie să emită cât mai repede decretul de convocare a referendumului, astfel încât tot procesul legislativ să fie stopat până după ce poporul se va fi exprimat. O procedură de legiferare accelerată după emiterea decretului - fie în Parlament, fie prin ordonanţă de urgenţă (aşa cum îi cere imperios Liviu Dragnea lui Tudorel Toader) – va fi dovada clară că ne aflăm în ipoteza interzisă de articolul 2 din Constituţie: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român“, care „o exercită şi prin referendum“, iar „niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu“. Nimeni să nu-şi închipuie că se poate juca cu aşa ceva.

Distribuie Distribuie Comentarii