Liviu Avram dezvăluie că oficialii români au minţit Comisia de la Veneţia dar au fost prinşi
La cel puţin trei articole importante din legislaţia penală, autorităţile româneşti au transmis Comisiei de la Veneţia versiuni diferite în limba engleză faţă de textele adoptate de Parlament, cu scopul de a prezenta variante mai moderate şi mai conforme standardelor internaţionale. Experţii europeni au sesizat însă „erorile” şi au analizat textul original, nu cel alterat, dezvăluie jurnalistul Liviu Avram pe Adevărul .
Cele trei articole traduse eronat vizează două infracţiuni din Codul penal – traficul de influenţă şi abuzul în serviciu - şi prevederea din Codul de procedură penală privind evaluarea probelor în momentul condamnării.
Maniera de a „greşi” nu pare deloc întâmplătoare: la primele două articole au fost eliminiate cuvinte în versiunea engleză faţă de cea românească, iar la ultimul a fost adăugat un cuvânt. Sensul „greşelilor” a fost însă, în toate cele trei cazuri, acelaşi: acela de a prezenta Comisiei de la Veneţia versiuni mai moderate şi mai conforme standardelor internaţionale, faţă de textele adoptate în realitate în Parlament.
Traficul de influenţă
Legiuitorul român a ales să incrimineze traficul de influenţă dacă făptaşul, în schimbul traficării influenţei sale pe lângă un funcţionar public, pretinde, primeşte sau acceptă promisiunea „de bani sau alte foloase materiale”. În varianta în engleză, textul a fost redactat astfel: „Soliciting, receiving or accepting the promise of money or other benefits” – adică doar „alte foloase”. Se observă că lipseşte cuvântul „material” între „other”(alte) şi „benefits” (foloase), aşa cum ar fi sunat o traducere corectă.
Experţii Comisiei de la Veneţia se pare că au comparat cu atenţie cele două versiuni, pentru că au semnalat într-o notă de subsol faptul că varianta în engleză lipseşte cuvântul „material”. Apoi au analizat textul ca şi cum omisiunea n-ar fi existat.
„În practică, oricum, beneficiile nemateriale (cum ar fi, de exemplu, obţinerea unui loc eligibil pe lista de candidaturi a partidului) par să fie mai frecvente şi sunt o formă uzuală de corupţie. Pare evident că o abordare atât de restrictivă a infracţiunii de trafic de influenţă nu răspunde nevoii de a proteja eficient valori sociale care nu au o natură materială”, arată experţii.
Aceştia adaugă că această abordare, „care nu răspunde niciunei cerinţe a Curţii Constituţionale”, intră în contradicţie atât cu Convenţia Penală Internaţională privind Corupţia, cât şi cu Convenţia ONU împotriva Corupţiei.
Abuzul în serviciu
O situaţia similară s-a petrecut şi în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu. Legiuitorul român a incriminat această faptă atunci când funcţionarul public nu îndeplineşte sau îndeplineşte prin încălcarea legii o atribuţie de serviciu, „în scopul de a obţine pentru sine, soţ, rudă sau afin până la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit”.
În engleză, textul dintre ghilimele a fost tradus astfel: ”… in order to obtain undue proceeds for himself/herself or his/her spouse or relative up to the second degree of kinship inclusively”.
Iarăşi se observă că lipseşte cuvântul „material” între „undue” (necuvenit) şi „proceeds” (foloase). Experţii au remarcat din nou, printr-o notă de subsol, absenţa din traducere a cuvântului „material” şi au făcut evaluarea după original: „De regulă, infracţiunea de abuz în serviciu implică intenţia de a obţine un folos. Dacă cerinţa (de incriminare, n.r.) este limitată astfel încât folosul să fie doar material, şi obţinut doar de funcţionar sau un membru de familie, vor fi excluse de fapt din sfera de incriminare situaţiile de corupţie în care o instituţie este abuzată cu scopul de a obţine foloase pentru terţe părţi”.
Evaluarea probelor în vederea condamnării
O situaţia oarecum inversă s-a petrecut la Codul de procedură penală: de data asta, la versiunea în engleză a fost adăugat un cuvânt faţă de varianta românească a textului. Este vorba de o prevedere crucială, care vizează absolut toate dosarele penale: articolul 103, care impune modalitatea de evaluare a probelor în vederea condamnării.
Astfel, parlamentarii români au înserat în articol următoarea formulare: „Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială”.
În engleză, formularea a fost tradusă aşa: „Conviction is ordered only when the court is convinced that the charge was proven beyond any reasonable doubt”. Adică „dincolo de orice îndoială rezonabilă”. Se observă că cuvântul „reasonabile” (rezonabilă) lipsea din varianta românească.
„Traducerea în engleză este greşită în această privinţă”, menţionează sec experţii europeni într-o notă de subsol şi analizează, din nou, varianta originală: „Este o prevedere mai strictă decât formularea tradiţională «dincolo de orice îndoială rezonabilă», folosită şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, şi poate sugera că se dispune achitarea chiar şi atunci când îndoiala este nerezonabilă”.
De altminteri, experţii au constatat că legiuitorul român a ridicat standardul de probă cu mult peste standardele internaţionale în toate fazele unei investigaţii penale, începând de la iniţierea anchetei, trecând prin inculpare şi până la momentul condamnării.
„Scopul şi înşelesul exact ale acestoi noi concepte rămân neclare în lipsa unor explicaţii detaliate în Expunerea de Motive a legii”, notează experţii şi continuă: „Este de aşteptat ca noile standarde să complice în mod inutil activitatea instituţiilor de aplicare a legii”. Încă nu e clar dacă aceste „erori de traducere” au fost întâmplătoare sau premeditate, dar ele arată fără tăgadă un lucru: minuţiozitatea şi atenţia cu care experţii Comisiei de la Veneţia au analizat legislaţia penală din România.
