Legea care scuteşte jurnaliştii de impozit pe salarii este probabil cea mai mârşavă manevră prin care politicienii încearcă să compromită presa în ochii propriului său public. Am zis mârşavă? Da, dar numai pentru că n-am găsit un cuvânt mai tare, scrie jurnalistul Liviu Avram pe blogul său din  Adevărul .

Auzisem de această iniţiativă prin primăvara anului trecut, cam prin preajma alegerilor europarlamentare, dar mi-am imaginat că e doar o altă jalnică tentativă a unui politician de a câştiga bunăvoinţa presei în prag de alegeri.

Mi-am zis că o să moară undeva printr-un sertar, ca atâtea alte rebuturi parlamentare. Iată însă că a fost vorba de mai mult decât atât.

Iniţiatorul legii, deputatul PSD Valeriu Steriu, a scris o foarte frumoasă expunere de motive, plină de platitudini şi banalităţi. Iată un extras: „Principala valoare la care ţin jurnaliştii şi la care trebuie să ţină toată societatea este libertatea presei, aceasta presupune recunoaşterea dreptului jurnalistului de a căuta informaţii şi de a exprima opinii, fără a fi îngrădit de vreo autoritate”.

În virtutea dreptului pe care iniţiatorul legii mi-l recunoaşte, exprim şi eu o opinie: domnul Valeriu Steriu este, în cel mai bun caz, un prost, iar în cel mai rău caz un ticălos.

Şi explic. Din expunerea de motive la lege, nu rezultă că iniţiativa ar fi fost dezbătută cu vreo organizaţie profesională sau măcar individual cu jurnalişti - şi nici dacă aceasta s-ar fi născut ca urmare a unor solicitări din partea breslei. Nu putem decât să tragem concluzia că a fost un demers pur politic al iniţiatorului.

Puţine sunt demersurile politice asupra cărora presa românească, indiferent de orientare, să se pronunţe aproape consensual. Iar unul dintre acestea – dacă nu cumva chiar singurul - exact aceasta este: năravul politicienilor de a acorda, în mod discreţionar, diverse privilegii unor categorii socio-profesionale.

Fie că vobim de pensii şi indemnizaţii speciale, fie că vorbim de indulgenţe fiscale dubioase, presa a sancţionat, practic la unison, asemenea demersuri. Consecinţa a venit firesc: în opinia publică s-a acumulat un val uriaş de ură la adresa acestor practici.

Iar legea domnului Steriu nu face altceva decât ca, pe socoteala bugetului de stat (că doar nu dă din buzunarul său), să canalizeze această ură şi la adresa jurnaliştilor. Admit, mai sunt categorii profesionale care beneficiază de facilităţi fiscale, cum ar fi IT-ştii.

Numai că ceea ce Legea Steriu omite este că, în cazul presei, relaţia dintre furnizorul şi beneficiarul unui produs se bazează în mod fundamental pe un ingredient pe care nu-l găsim în cazul altor profesii: încrederea.

Utilizatorul unui soft nu are nevoie să aibă încredere in IT-istul care l-a creat, nici măcar nu-i află numele - e suficient doar ca softul să funcţioneze. În schimb, atunci când citeşte, ascultă sau priveşte o ştire, consumatorul de presă nu o poate crede (adică să o utilizeze) decât dacă are încredere în jurnalistul care i-o furnizează.

Or Legea Steriu exact aici lucrează:

▪ Compromite relaţia de încredere (atâta câtă mai e) dintre jurnalist şi public, pentru că jurnalistul primeşte privilegii pe care publicul le detestă.

▪ Tinde să atenueze criticile presei faţă de oricare alte privilegii pe care le-au dat sau vor să le dea politicienii.

▪ Dacă totuşi presa rămâne la fel de critică faţă de privilegiille altora, îi subminează credibilitatea şi îi evidenţiază ipocrizia. Lumea, pe bună dreptate, poate spune: de ce-i mai criticaţi pe alţii dacă şi voi înşivă sunteţi nişte privilegiaţi?

Domnule Steriu, domnilor politicieni: nu vrem pomeni, ca dumneavoastră! Nu stăm cu mâna întinsă la bugetul de stat, aşa ca dumneavoastră, cu pensiile speciale pe care vi le-aţi votat! Nu ne mânjiţi şi pe noi doar pentru faptul că sunteţi şi dumneavoastră mânjiţi!

Distribuie Distribuie Comentarii